Ionuţ Popa, nemulţumit de programul meciurilor: Suntem singura echipă pe trei fronturi. Fac blaturi la cupe
Tehnicianul echipei ACS Poli Timişoara, Ionuţ Popa, s-a declarat, marţi seară, extrem de nemulţumit de programarea meciurilor formaţiei sale, afirmând că jucătorii sunt extrem de obosiţi şi că va face blaturi la Cupa României sau Cupa Ligii.
"Nu vreau să vorbesc nimic despre meci. Vreau doar să-i întreb pe Răzvan Burleanu şi pe Gino Iorgulescu dacă le place cum jucăm. Mie nu îmi convine cum jucăm din două în două zile. Eu nu mai pot să vorbesc de fotbal. Nu ştiu cine face programările, nu mă interesează, dar eu joc din două în două zile. De miercuri şi până astăzi, am aproape patru meciuri. Trei meciuri plus prelungiri. Jucătorii mei nu mai pot să stea în picioare. Au ficat, au plămâni, au inimă, dacă se întâmplă ceva cu un jucător de la Poli? Răspunde Gino Iorgulescu sau Răzvan Burleanu? Degeaba au toate mijloacele la dispoziţie, nu au timp. E bătaie de joc! Mâine am liber şi poimâine plec la Târgu-Jiu, că joc iar. Cum au gândit asta? Mi-au dat comunicat, domnul Burleanu, domnul Iorgulescu, şi din partea Federaţiei, şi din partea Ligii, că le-am cerut banii din Cupa Ligii. Mi-au dat comunicat să-mi pună pumnul în gură, să tac. Nu vreau să tac! Vreau să se facă dreptate! De ce sunt programat în halul ăsta?!", a declarat Popa.
Popa a mai spus că jucătorii săi nu se pot concentra din cauza oboselii şi a afimrat că va face blaturi la Cupa României sau Cupa Ligii, unde timişorenii sunt în semifinale, respectiv finală. "Nu ştiu de unde vine. Din cer, din iad, nu ştiu de unde vine, dar eu tot joc din două în două zile. Nu mai pot. Jucătorii nu se mai pot concentra. Ce faier am fost eu că am mers în acest două competiţii. Fraier mare am fost că am mers. Explică-mi şi mie cum se poate aşa ceva. Nici în Anglia nu se poate aşa ceva. Aceasta este frustrare. Suntem frustraţi. Plecăm cu -14, suntem programaţi cum suntem programaţi şi suntem frustraţi. Nu jignesc pe nimeni, respect Liga şi Federaţia!. Să nu mă prezint? Uite că nu mă prezint! Fac blaturi la Cupa României sau la Cupa Ligii. Am respectat aceste două competiţii. Suntem singura echipă din România pe trei fronturi. Puţin respect pentru echipa asta! Nu puteau să mă bage sâmbătă sau duminică cu Pandurii? Nu înţeleg! Poate sunt eu mai fraier, am moacă de prost. Să-mi explice şi mie", a spus tehnicianul timişorenilor.
Ionuţ Popa nu consideră că remiza cu Concordia ajută pe cineva: "Noroc că nu beau. Mă duc acum până la Arad şi vorbesc singur în maşină şi-i rog pe domnii preşedinţi să-mi dea un comunicat de ce echipa din Timişoara e programată aşa. La Turnu.Severin mergem să facem o baie în Dunăre. Pe cine să ajute? Pe dracu' ajută! Hai, domnule, că am avut o ocazie, ce dracu'?".
Formaţia ACS Poli Timişoara a încheiat la egalitate, scor 0-0, meciul susţinut, marţi, pe teren propriu, în compania echipei Concordia Chiajna, în etapa a patra a play-out-ului Ligii 1.