Clubul de fotbal Pandurii Târgu-Jiu a ajuns la un acord cu jucătorul Lucian Pârvu, de la Farul Constanţa, care a semnat un contract pe doi ani şi jumătate cu echipa grojeană.
Jucătorii de la Pandurii au efectuat vineri vizita medicală, la Craiova, unde au fost supervizaţi de medicul echipei gorjene, Ion Şerban, care a precizat ca nu au existat probleme deosebite.
"
Toţi jucătorii sunt apţi de efort şi nu au fost probleme deosebite. Singurul absent din cadrul lotului cu care am încheiat turul a fost Cosmin Tilincă, dar el era învoit pentru a efectua o serie de proceduri medicale la Bucureşti. Dintre cei care au trecut testele, doi jucători trebuie să repete anumite investigaţii pentru ca nu au ieşit bune analizele. Este vorba de Adrian Nalaţi şi juniorul Ionuţ Rada, dar ei vor fi reprogramaţi pentru o altă dată din nou la vizita medicală. Nu sunt probleme deosebite şi se vor prezenta toţi la antrenamente de sâmbătă", a spus Şerban, citat de site-ul oficial al grupării.
Între cei 33 de jucători nu s-a aflat nici camerunezul Nicolas Alnoudji, care a sosit în România şi a fost prezent la sediul clubului. Au fost, însă, trei jucătorii împrumutaţi în tur la alte echipe, Constantin Grecu, de la CSM Râmnicu-Vâlcea, Adi Popescu şi Iuri Ţigalko de la Energia Rovinari.