Succes, Hagi! (?)

Următoarele rânduri sunt scrise de un cârcotaș, nu sunteți obligați să le citiți, dacă nu vreți. Aș vrea să fie altfel, dar scriu ceea ce cred.

 

Hagi a fost convins să facă o academie de fotbal, asta după ce performanțele lui de tânăr antrenor au fost dezamăgitoare (nu este singurul, nici in România, nici în lume). Românii visează, incă, la acel club Luceafărul, care era o sumă a tuturor juniorilor de perspectivă de 16-18 ani. Înființat în 1978, a adus la București, unde-și avea sediul, crema juniorilor români. In 1985 sau 1986, clubul a fost spart în centre olimpice regionale, cel mai popular fiind cel din Pitești, cu Leonte Ianovschi coordonator. Rațiunea spargerii clubului poate avea explicații ascunse. A ține 50-80 de juniori la București însemna să le asiguri mâncarea necesară pentru efort, în anii în care cu greu procurai câteva kg de carne, ciocolată nici atât. Bananele erau doar o amintire și, în acei ani, nici nu auzisem că există kiwi, mango, avocado, kaki. Așadar, Luceafărul a rămas doar în amintiri, acelea cu Gabor, Rednic, Andone, apoi Hagi. Machidonul a avut o carieră bine dirijată. De la 17-18 ani luase ochii microbiștilor, iar Farul nu a mai putut păstra locul în prima divizie (1983). Așadar, Hagi trebuia să rămână în divizia A, dar unde ? Steaua și Craiova l-ar fi vrut, dar oare ar fi avut ei răbdare să-l ”crească”. Pentru că juniorul român era (și este) orgolios și se poate ușor autodistruge. Dar Hagi a plecat la Sportul Studențesc, o echipă fără pretenții la titlu, a cărei imagine a fost bine creionată. Nu s-au bătut pentru titluri, cupe, puncte europene, dar au câștigat atât cât era nevoie să fie simpatizați precum tânărul isteț și fără aere de vedetă. Astfel, Hagi a căpătat 3 ani și jumătate de experiență, în care a mai prins 108 meciuri în divizia A. Se maturizase și Steaua a avut nevoie de el, l-a luat ”prin dribling” și l-a păstrat, după care l-a vândut Realului Madrid. Odată ajuns la cel mai performant club din fotbalul mondial, nu s-a ridicat la nivelul marilor vedete pe care Madridul le văzuse: Di Stefano, Gento, Puskas, așa că Hagi al nostru s-a rebranduit pe la Brescia, cu un antrenor român care a știut să-l șlefuiască. Și a plecat la Barcelona, unde s-a integrat și mai puțin decât o făcuse la Madrid. În fine, s-a dus în Turcia, un campionat făcut pe măsura celui care era mai iubit la Istanbul decât la București. Și a adunat gloria care i se cuvenea. Despre impasurile de la Madrid și Barcelona nu mai spune nimeni. Dar e bine că nu s-a irosit printre castelele Spaniei.

 

Voi sări peste începuturile carierei de antrenor, care au fost modeste, voi trece și de manageriatul Stelei de unde Hagi a fost alungat la cererea câtorva jucători. Și Hagi a ajuns în Dobrogea, dar Constanța nu l-a vrut. Farul a rămas o afacere locală, unde Hagi nu ar fi putu face nimic și așa a ajuns la vreo 20 km de litoral, la Ovidiu, precum mulți alții au fost deportați în Bărăgan. Acolo Hagi a luat-o de la 0, cu simpatia presei și ajutoare bine mascate (un stadion nu-l construiești din buzunar). Și cum banii pentru fotbal sunt în degringoladă, Hagi a reușit să-și aducă juniori de perspectivă cu care a câștigat el știe câte titluri. Dra cui îi pasă azi de juniori ? Lui Hagi, poate. Cu echipa din campionat a fost dificil la început. A ajuns ea în prima ligă, nu era o mare problemă să i se găsească loc printre fantomele de la Brănești, Otopeni, Corona sau Severin. Iar în primul an i-a fost greu, dar Steaua și Dinamo l-au ajutat. Că doar nu s-ar fi certat Becali cu nașul său, pentru nimic în lume (vorba credinciosului). Și prin insolvențele ligii I un club fără salarii mari, fără vedete pretențioase, a urcat an de an. Anul trecut a ajuns in play-off, o competiție care nu avea suficiente echipe solvente pentru a le trimite în cupele europene. Așa că Viitorul a fost binevenit, atît timp cât a câștigat un meci (cu ASA), 3 egaluri și 6 înfrângeri. S-a dus în Europa League, dar Gent nu s-a lăsat înduioșată și a aplicat un usturător 5-0 speranțelor române. Nici în campionat Viitorul nu a început grozav, dar printre echipele cu salarii plătite cu 2 luni întârziere, Viitorul ajunge pe locul 1 in decembrie, atât cât să petreacă Crăciunul bucuroși. Pierduseră de două ori la Steaua, rezultate care nu vor conta în play-off. Bagajul de puncte din sezonul regulat i-a fost suficient să uite insuccesele cu Dinamo (0-0, 1-2), cel cu Craiova (0-1 acasă), iar victoria cu Steaua a fost exact ceea ce îi trebuia. Steaua, rebotezată FCSB (oare de ce nu s-a găsit un nume și s-a preferat o siglă ?), a văzut, astă-vară, că locul 2 este mai avantajos decât 1 în perspectiva grupelor europene. Sorții i-au oferit o Sparta Praha, mai slabă decât bucureștenii, precum în 1988, apoi Manchester City a fost suficient pentru ca Becali să afirme că se mulțumește cu banii din Europa League. Și atunci când patronul se mulțumește cu ce are, jucătorii au înțeles mesajul și au luat un 0-5 de la multimilionarii arabo-englezi. Deci locul 2 a fost bun, pentru că locul 1 le-ar fi adus pe campionii Danemarcei, mult prea buni față de campionii de anul trecut ai patriei noastre securisto-mincinoso-pesediste. Dar și Astra a benficiat anul trecut de fanfaronada Becalistă, care a început campionatul cu un fin pe bancă. Atunci când s-a despărțit pe Rădoi, Astra avea 10 puncte avans. Dar play-offul poate strica totul, iar la meciul retur, Steaua se afla la 3 puncte in spatele Astrei. Deci, se putea! Dar Becali s-a gândit, poate, la patronul care a adus destui bani la Astra, acesta fiind foarte amărât în acel moment și i-a oferit o bucurie. Precum și anul acesta, lui Hagi. Ziariștii de doi bani, de pe Facebook, majoritatea frustrați de istericalele și interviurile zilnice ale lui Becali pe canalele de sport, înjurau și stabileau obiective Stelei. Și ca să fie totul făcut profesional, nu treceau 3 zile în care patronul să nu fie întrebat dacă-l demite pe Reghecampf, sau dacă acesta s-a certat cu Șumudică. Provocându-i pe cei doi, conflictul verbal făcea ratingul unei mass-media de rahat, care trebuie să ofere zilnic omului fără servici motive să înjure pe cineva. Și la 27 de ani de la eliberarea dintr-un regim in care tot omul își exprima stima față de transportul pe scară în autobuze și trenuri, de frigul din case pe timpul iernii și de pâinea pe care nu avea de unde s-o cumpere la ora 20. Mizeria morală a fost cultivată, permanent de presă, începând cu revoluția furată și ajungâns la episodul luptei intre nealeșii poporului și reprezentanților justiției, ajunși ultima speranță de bunăstare, sau mai degrabă de răzbunare a unei populații care spune că nu-i este bine, dar nici nu știe ce înseamnă acest bine. Se critică, tot mai mult, invitatele în chiloței, sau certurile provocate între parlamentari și de ziariști, dar cei care critică uită că au o telecomandă cu care pot schimba pe un canal cu emisiuni inteligente.

 

Și așa am ajuns ca echipa nașului lui Becali să fie campioană. Ne bucurăm, dar vom vedea peste 2 luni dacă își merită locul în Champions League. Uităm că o echipă relativ puternică nu se poate prezenta dacă îi vindem, la fiecare 6 luni, jucătorii cei mai buni. Așa că ne vom mulțumi tot cu jucători ieftini de contract, iar la primăvară ne vom uita la Real, Atletico sau Barcelona. Atunci vom sărbători 32 de ani de la cucerirea trofeului suprem continental pentru echipele de club și, până atunci, ne vom lămuri cum vine treaba cu valoarea neamțului care conduce naționala. Adică poate fi un neamț mai bun decât un general ?