Selecţionata de fotbal a Braziliei, cvintuplă campioană a lumii, a învins cu scorul de 3-0 reprezentativa Rusiei, gazda Cupei Mondiale 2018, într-o partidă amicală disputată vineri pe stadionul Lujniki din Moscova.
Chiar şi fără starul Neymar, operat la un picior, "Selecao" nu a avut nicio problemă în duelul cu "Sbornaia", marcând de trei ori în decurs de un sfert de oră, prin Joao Miranda (52), Philippe Coutinho (62 din penalty) şi Paulinho (67).
Brazilienii, care au obţinut cu această ocazie prima lor victorie din 2018, vor reveni pe arena Lujniki în data de 27 iunie, pentru cel de-al treilea lor meci din grupa de la Cupa Mondială., împotriva Serbiei, după ce vor înfrunta anterior Elveţia şi Costa Rica.
Într-un alt meci amical disputat vineri, în Antalya, selecţionata Turciei, antrenată de Mircea Lucescu, s-a impus cu scorul de 1-0 în faţa Irlandei, prin golul căpitanului Mehmet Topal (52).
Alte rezultate:
Bulgaria - Bosnia 0-1
Ungaria - Kazahstan 2-3
Grecia - Elveţia 1-0
Norvegia - Australia 4-1
Ucraina - Arabia Saudită 1-1
Azerbaidjan - Belarus 0-1
Uruguay - Cehia 2-0
Tunisia - Iran 1-0
Senegal - Uzbekistan 1-1