Antrenorul echipei Gaz Metan Mediaş, Mihai Teja, a fost suspendat două jocuri şi amendat cu 360 de lei de Comisia de Disciplină a Federaţiei Române de Fotbal, potrivit site-ului Ligii Profesioniste de Fotbal.
Teja a fost trimis în tribună de arbitrul George Găman în prelungirile meciului dintre Gaz Metan şi Concordia Chiajna (2-1), din prima etapă a Ligii 1, după ce s-a bucurat alături de jucătorii săi la golul victoriei.
În etapa a doua, Gaz Metan va juca în deplasare cu FC Voluntari, iar în etapa a treia va primi vizita echipei Dinamo.
În alt caz, mijlocaşul Tudor Băluţă (FC Viitorul) a primit o etapă de suspendare şi va trebui să achite o penalitate sportivă de 740 de lei după cartonaşul roşu primit la meciul cu Dunărea 2005 Călăraşi (0-1).