Portarului echipei CFR Cluj, Eduard Stăncioiu, i-a fost ridicat dreptul de joc, miercuri, de către Camera Naţională pentru Soluţionarea Litigiilor ca urmare a unor datorii către fostul său club, Sportul Studenţesc, informează frf.ro.
Eduard Stăncioiu s-a transferat, în vara anului 2006 la CFR Cluj din postura de jucător liber de contract, însă portarul campioanei României are o datorie de 200.000 de euro către patronul divizionarei secunde, Vasile Şiman.
Portarul formaţiei CFR Cluj, Eduard Stăncioiu, a declarat, după ce Comisia Naţională pentru Soluţionarea Litigiilor i-a suspendat dreptul de joc până la achitarea datoriilor către Sportul Studenţesc, fosta lui echipă, că nu are niciun ban de înapoiat grupării bucureştene.
"
Nu ştiu de nimic de o eventuală suspendare. Eu nu am nicio datorie faţă de Sportul", a spus Stăncioiu.
De asemenea, CNSL a mai decis ca jucătorii echipei Progresul, Paolo Pestana, Nuno Miguel şi Nuno Manuel să fie declaraţi liberi de contract, precum şi fotbaliştii formaţiei UTA Arad, Dorin Mihuţ, Teodor Todea şi Florin Hidişan.