Campioana europeană en titre, reprezentativa Spaniei, are şase jucători incluşi în echipa anului 2008, selectaţi în urma votului suporterilor de pe site-ul Uniunii Europene de Fotbal (UEFA).
Cei 256.000 de fani care şi-au exprimat opţiunile pe pagina electronică a forului continental l-au desemnat, totodată, pe managerul campioanei Angliei şi al deţinătoarei Ligii Campionilor, Manchester United, Sir Alex Ferguson, drept antrenorul anului 2008.
Din "11"-le ideal stabilit pe site-ul UEFA (destul de apropiat de cel prezentat cu o zi înainte pe site-ul FIFA), trei jucători fac parte din lotul formaţiei FC Barcelona şi doi din cel al rivalei Real Madrid. Cel de-al treilea club care oferă mai mult de un jucător echipei ideale a anului trecut este Bayern Munchen, cu doi reprezentanţi.
Iată cum se prezintă echipa anului 2008 prezentată pe site-ul "uefa.com": Iker Casillas (Real Madrid) - Sergio Ramos (Real Madrid), John Terry (Chelsea Londra), Carles Puyol (FC Barcelona), Philipp Lahm (Bayern Munchen) - Cristiano Ronaldo, (Manchester United), Xavi Hernandez (FC Barcelona), Cesc Fabregas (Arsenal Londra), Franck Ribery (Bayern Munchen) - Lionel Messi (FC Barcelona), Fernando Torres (FC Liverpool). Antrenor: Alex Ferguson (Manchester United).