|






























|
FC Progresul Bucuresti, in prag de desfiintare
Clubul de fotbal FC Progresul Bucureşti, înfiinţat în 1944, este în prag de desfiinţare din cauza că angajaţii BNR din complexul sportiv "Cotroceni" interzic accesul lucrătorilor de la Distrigaz SA pentru a verifica şi porni instalaţia de gaze naturale, se arată într-un comunicat al clubului din "Parcul cu Platani".
" Acţionarii SC FC Progresul Bucureşti SA, după eforturi deosebite făcute la acest început de an, pentru a redresa situaţia financiară a clubului, astfel încât performanţa să poată continua, se confruntă astăzi cu o situaţie cu totul specială: angajaţii BNR din Complexul 'Cotroceni' refuză să permită accesul lucrătorilor Distrigaz SA în incinta Parcului cu Platani, pentru a verifica şi porni instalaţia de gaze naturale. Astfel, nu se poate derula contractul încheiat între clubul nostru şi Distrigaz Sud, făcând imposibilă desfăşurarea activităţii sportive. În aceste condiţii, este foarte posibil ca un club de fotbal de tradiţie din România să se desfiinţeze, după 65 de ani de existenţă - trimiţând astfel în şomaj peste 100 de persoane şi destrămând Centrul de Copii, unde activează peste 200 de juniori, centru recunoscut pentru jucătorii de valoare formaţi aici, de-a lungul timpului. În condiţii de criză economică severă, este încă o lovitură sub centură, provocată de iresponsabilitatea unor angajaţi ai BNR. Pe lânga faptul că lezează imaginea unei instituţii extrem de importante din România, Banca Naţională a României, acest fapt poate aduce grave prejudicii chiar imobilelor proprietatea BNR, care pot suferi daune serioase, în condiţii de iarnă, fără încălzire", se arată în comunicatul clubului Progresul, semnat de acţionarul principal Bogdan Tohăneanu.
Clubul Progresul intenţionează să organizeze un miting la intrarea BNR, pentru a salva clubul de la desfiinţare. " Ne rezervăm dreptul de a solicita Primarului General al Municipiului Bucureşti autorizaţia pentru un miting, la intrarea principală a Băncii Naţionale a României, la care să participe angajaţii si jucătorii, seniori ca şi juniori, antrenorii, acţionarii, toţi cei care continuă de ani de zile să activeze sub culorile bleu-albastru ale unui club înfiinţat în 1944 chiar de BNR", se arată în acelaşi comunicat.
Progresul Bucureşti ocupă în prezent locul 2 în Seria I a Ligii a II-a de fotbal, iar în palmaresul său figurează Cupa României ediţia 1959-1960 şi locul 2 în prima divizie în anii 1956, 1996, 1997 şi 2002.
Printre jucătorii care au purtat tricoul echipei Progresul s-au numărat Titus Ozon, Nicolae Oaidă, Teodor Ion Ţarălungă, Viorel Mateianu, Eugen Stoicescu, Dumitru Popescu, Mircea Sandu, Gino Iorgulescu, Gabriel Sandu, Dan Ioan Potocianu, Tiberiu Cristian Curt, Adrian Ion Pigulea, Radu Horia Niculescu, Adrian Matei, Gabriel Popescu, Corneliu Papură etc.
Taguri:
Progresul Bucuresti
desfiintare
Cotroceni
Parcul cu Platani
criza financiara
Comenteaza
Ultimele stiri - Progresul București
Ceea ce părea doar un vis, devine realitate. Progresul revine în fotbalul românesc la aproape 6 luni de la evacuarea din Parcul cu Platani. Astfel, începând cu 11 septembrie, Progresul va juca...
Echipa Progresul București a fost exclusă din campionatul Ligii a II-a, Seria I, deoarece nu a fost programată la meciurile cu Dunărea Giurgiu și Concordia Chiajna, contând pentru etapele a...
Patronul clubului din Liga a II-a FC Progresul, Marian Dodu, a declarat că gruparea sa a fost înștiințată de o penalizare de trei puncte în clasament, din cauza datoriei către portarul...
Fostul președinte al clubului Progresul, Constantin Iacov, a declarat că după ce va depune plângere la DIICOT împotriva finanțatorului FC Steaua, Gigi Becali pentru amenințări repetate timp...
Lotul echipei echipei de fotbal Progresul București s-a reunit, joi, la sediul clubului din cartierul bucureștean Cotroceni.
Antrenorul Marius Șumudică a declarat că înțelegerea dintre el și clubul din Liga a II-a, FC Progresul, va înceta, deoarece nu și-a primit salariul de patru luni.
Tribunalul Arbitral al Sportului (TAS) a dat câștig de cauză parțial clubului de fotbal Progresul București, în data de 1 decembrie, în memoriul depus împotriva Federației Române de...
Marius Șumudică, antrenorul echipei de fotbal Progresul București, a comentat luni pentru site-ul clubului, situația din Seria I, Liga a II-a.
Marius Șumudică, antrenorul echipei de Progresul București, din Liga a II-a, a declarat luni că formația sa ar trebui să joace în zece oameni, fotbaliștii săi fiind mult mai concentrați...
Mijlocașul echipei Catania Calcio, Nicolae Dică, se află în lotul de 22 de jucători pe care antrenorul Walter Zenga îl va deplasa la București cu ocazia meciului amical cu formația Progresul.
Echipa AC Fiorentina, cu atacantul Adrian Mutu titular, a învins, miercuri, cu scorul de 3-1 (1-1), formația Progresul București, din Liga a II-a, într-un meci amical disputat la Viareggio și...
|
|
|
|
S-au nascut azi

Andrzej Buncol
Polonia
67 ani

Benjamin van den Broek
Olanda
39 ani

Branislav Jovanović
Serbia
41 ani

Bruce Arena
SUA
75 ani

Camora
Portugalia
40 ani

Carlos Aguilera
Uruguay
62 ani

Daniele Ragatzu
Italia
35 ani

Dimitris Chatziisaias
Grecia
34 ani

Fernando Cavenaghi
Argentina
43 ani

Ivan Gudelj
Croația
66 ani

Jon McKain
Australia
44 ani

Marat Izmailov
Rusia
44 ani
Mattia Persano
Italia
30 ani
Mihai Baicu
România
51 ani

Pedro Geromel
Brazilia
41 ani

Rinat Akhmetov
Ucraina
60 ani

SK BRANN BERGEN
Norvegia
118 ani

Tabaré Ramos
SUA
60 ani

Trevor Steven
Anglia
63 ani

Yazalde Gomes
Guinea-Bissau
38 ani

Zoran Mirković
Serbia
55 ani
|
|
|
|