Fostul fotbalist Tudorel Stoica a declarat, marţi, la aniversarea a 33 de ani de la câştigarea Cupei Campionilor Europeni, că performanţa lui şi a colegilor de la Steaua din 1986 nu va mai putea fi repetată niciodată de o echipă de fotbal din România.
"7 mai este o zi specială pentru noi, cei care am realizat o performanţă extraordinară, dar şi pentru fotbalul românesc. Pentru că performanţa din 1986 nu se va mai repeta niciodată din păcate. Este o mândrie că Steaua este prima echipă din Europa de Est care a câştigat Cupa Campionilor Europeni şi, în plus, având în componenţă numai jucători români. De asemenea, este extrem de important faptul că Steaua, cu Gică Hagi, a reuşit să câştige şi Supercupa Europei, un trofeu pe care multe mari echipe din Europa l-au câştigat doar acum câţiva ani, cum a fost Bayern Munchen", a afirmat fostul căpitan al formaţiei militare.
"Spun că nicio echipă românească nu va mai câştiga Liga Campionilor pentru că este diferenţa prea mare faţă de cluburile puternice... mă refer la bani, la valoare, la structură, la condiţii. Din păcate, la noi condiţiile de pregătire au scăzut, nu putem să ne comparăm cu echipele din Europa de Vest. Noi nu mai apucăm să mai ajungem nici măcar în grupele unei competiţii europene, asta este. Dar sperăm ca fotbalul românesc să revină. Generaţia de la naţionala Under 21 este una talentată, sper ca ei să reuşească la Campionatul European", a adăugat Stoica.
Tudorel Stoica a participat, marţi, alături de foştii săi colegi de la Steaua din 1986, la o festivitate organizată de Clubul Sportiv al Armatei la Cercul Militar Naţional din Bucureşti cu ocazia aniversării a 33 de ani de la câştigarea Cupei Campionilor Europeni.
Au primit plachete aniversare din partea conducerii CSA Steaua foştii jucători Tudorel Stoica, Mihai Majearu, Marius Lăcătuş, Ştefan Iovan, Adrian Bumbescu, Gavril Balint, Miodrag Belodedici, Victor Piţurcă, Marin Radu, Constantin Pistol şi Anghel Iordănescu. Au lipsit din diverse motive foştii jucători Helmuth Duckadam, Ilie Bărbulescu şi Ladislau Boloni, precum şi antrenorul formaţiei Steaua din 1986, Emeric Ienei, dar a fost prezent Gheorghe Hagi, cel care nu s-a aflat în echipa din 1986, dar a cucerit cu Steaua Supercupa Europei în 1987.