Antrenorul grupării FC Viitorul, Gheorghe Hagi, a declarat, marţi, că ar fi extraordinar ca echipa din Liga a IV-a, CSA Steaua, să se unească cu formaţia din Liga I, FCSB, şi să formeze o forţă în fotbalul românesc şi european.
Fostul fotbalist al formaţiei roş-albastre nu înţelege motivul litigiului dintre CSA Steaua, grupare susţinută de Ministerul Apărării Naţionale, şi FCSB, club finanţat de Gigi Becali, care a făcut ca gruparea militară să fie împărţită în două în momentul de faţă.
Întrebat dacă vreo echipă românească mai poate câştiga un trofeu european aşa cum a făcut Steaua în 1986, Hagi a răspuns: "E greu când cele mai bune două cluburi ale noastre, Steaua şi Dinamo, s-au împărţit în două. Practic s-au distrus două cluburi mari. Sunt două echipe şi nu mai ştii în ce parte să te duci. Iar cel mai grav lucru e că suporterii sunt împărţiţi. E o greşeală mare, de ce s-a ajuns aici nu ştiu, dar e o greşeală pe care noi acum o plătim. Ar fi extraordinar ca Steaua şi FCSB să fie din nou un tot unitar. Ar fi extraordinar ca Steaua să fie din nou împreună şi să fie o forţă. Aşa cum ar fi şi la Dinamo, la Craiova, la UTA, la Piteşti... Toate aceste echipe trebuie să se întoarcă şi fotbalul românesc să fie din nou puternic. Ca să putem avea din nou o echipă naţională şi jucători mari. Pentru că naţionala a mers bine când jucătorii proveneau de la echipele campioane".
El a explicat că selecţionata Under 21 a României, din care face parte şi fiul său, Ianis, reprezintă "aurul" fotbalului românesc. "Ianis e unul dintre copiii extraordinari pe care îi avem. Avem şi alţii foarte buni, dovadă că naţionala U21 s-a calificat la Campionatul European. Acum această echipă e aurul României. Ei vor reprezenta viitorul României. Trebuie să avem grijă de ei, să capete experienţă şi să reprezinte ţara la nivelul cel mai înalt", a afirmat Hagi.
Prezent la aniversarea a 33 de ani de la câştigarea Cupei Campionilor Europeni de către echipa de fotbal Steaua Bucureşti, Hagi a explicat că acea performanţă ar trebui să îi motiveze pe toţi cei implicaţi azi în fotbalul românesc. "Am trăit şi finala de la Sevilla, dar şi Supercupa Europei după aceea. Am venit aici pentru că m-au invitat Marius Lăcătuş şi Ştefan Iovan şi am venit cu plăcere pentru că am făcut şi eu parte din această istorie a clubului. E un moment incredibil să ajungi cel mai bun din Europa. Eu eram în faţa televizorului atunci, dar ca orice român i-am aplaudat pentru că au realizat o performanţă unică. Iar această performanţă ar trebui să ne motiveze pe noi toţi, pentru că ne arată că nimic nu e imposibil în sport. Atunci sportul era prioritate la nivel naţional, aveam campioni peste tot, acum însă nu mai suntem la acel nivel, totul din 1990 s-a dus în jos şi suferim. În momentul de faţă e greu să ajungem la nivelul la care am fost înainte", a menţionat el.
Gheorghe Hagi a participat, marţi, la festivitatea organizată de Clubul Sportiv al Armatei la Cercul Militar Naţional din Bucureşti cu ocazia aniversării a 33 de ani de la câştigarea Cupei Campionilor Europeni de către echipa Steaua Bucureşti. El nu s-a aflat în echipa care câştiga finala cu Barcelona în 1986, dar a cucerit cu Steaua Supercupa Europei în 1987.
Au primit plachete aniversare din partea conducerii CSA Steaua foştii jucători Tudorel Stoica, Mihai Majearu, Marius Lăcătuş, Ştefan Iovan, Adrian Bumbescu, Gavril Balint, Miodrag Belodedici, Victor Piţurcă, Marin Radu, Constantin Pistol şi Anghel Iordănescu. Au lipsit din diverse motive foştii jucători Helmuth Duckadam, Ilie Bărbulescu şi Ladislau Boloni, precum şi antrenorul formaţiei Steaua din 1986, Emeric Ienei.