Pe 13 decembrie se împlinesc 120 de ani de la fondarea clubului italian
AC Milan - unul dintre cele mai importante cluburi italiene și europene de fotbal. Milanezii au fost mereu în topul jocului lor și au desăvârșit o istorie mai bogată decât ne putem imagina, dar totul a trebuit să înceapă de undeva.
- Vom fi ca diavolii. Culorile noastre vor fi roșu ca focul și negru ca frica pe care le vom invoca în fața adversarilor. - Herbert Kilpin
Majoritea entităților sportive de la sfârșitul secolului al XIX-lea aveau o structură bisportivă - una de cricket (sport de vară) și fotbalul (sport de iarnă), adică două sporturi care se pot practica în două anotimpuri și medii diferite (închis sau deschis).
Clubul a fost înființat la mijlocul lunii decembrie din 1899 la inițiativa unui grup de englezi imigranți și italieni, care s-au întâlnit la Hotel de Nord et des Anglais; acolo au stabilit prima structura a clubului - Alfred Edwards - primul președinte, Edward Nathan - vicepreședinte și căpitanul echipei de cricket, Samuel Davis - secretarul general, David Allison - căpitanul echipei de fotbal și Daniele Angeloni, Giannino Camperio, Antonio Dubini, Guido Valerio și Herbert Kilpin.
Eroul poveștii noastre s-a născut la 24 ianuarie 1870 în Nottingham - locul legendei lui
Robin Hood. Mezinul unei familii cu nouă copii, cu un tată măcelar (Edward Smith) și mamă casnică (Sarah Smith) acesta a locuit în copilărie în zona străzii Mansfield Road, nr. 129. După ce s-a lăsat de școală, a lucrat ca asistent la o fabrică de dantelă.
De la vârsta de 13 ani a început să joace fotbal, formând o echipă de amatori în cartierul său după numele eroului Unirii Italiei - Giuseppe Garibaldi, unde purta tricourile roșii care aveau să devină mitologice la Milan. Cariera lui sportivă a continuat în Anglia la echipe locale de amatori precum Notts Olympic sau St. Andrews - pentru care a evoluat atât ca mijlocaș cât și ca fundaș.
În 1891, acesta s-a mutat în Italia la Torino pentru a lucra tot în industria textilelor - cu Eduardo Basio - un om de afaceri italiano-elvețian cu relații în zona aceasta de lucru, chiar și cu firma de dantelă la care a lucrat Kiplin în Nottingham. Nu a venit singur, călătorind alături de Gordon Savage și Henry Goodley (omul care a adus tricourile negre ale lui Notts County la Torino).
În același an, Basio a fondat Internazionale Torino, considerat a fi primul club de fotbal fondat din istoria Italiei; evident l-a atras pe Kiplin în proiect și asta l-a făcut posibil primul fotbalist englez care a evoluat în afara propriei țări. În această perioadă a participat la două campionate de fotbal, pierdute în fața lui Genoa. Legat de experiența sa privind pierderea campionatului de fotbal italian în fața lui Genoa, Kilpin i-a promis căpitanului adversarilor Eduardo Pasteur că se va revanșa: E ultima dată când câștigi. Voi crea o echipă în Milan care te va bate când nu te aștepți.
Notorietatea sa a crescut în așa mod încât la 1898 era unul dintre organizatorii și protagoniștii unui meci amical de fotbal desfășurat în Italia între o selecționată naționată formată în mare parte din imigranți și una elvețiană, care aveau structurile fotbalistice un pic mai avansate. În aprilie 1899, pe stadionul Umberto Velodrome din Torino, a fost component al selecționatei italiene de stranieri, care a fost învinsă de selecționata vecinilor din Elveția.
Astfel în 1898 s-a mutat la Milan unde a început să devină un client fidel al Barului American, prilej cu care devine un avid consumator al whiskey-ului din localitate, dar intră și în contact cu grupuri de italieni și englezi care erau pasionați de fotbal și de socializare; de aici s-a născut și nucleul celor care au fondat la 13 decembrie 1899 - clubul milanez - avându-l ca figură emblematică pe Kilpin.
La bază, aceștia, în majoritate, erau membri al unui club micuț de fotbal din Milano - Mediolanum, care nu avea spatele și structura unor echipe ca Genoa. Printre aceștia îi putem enumera pe englezii
Samuel Richard Davies, Penvhyn Liewellyn Neville, Kurt Lees, Mildmay, Barnett și Haye, alături de frații milanezi Piero și Alberto Pirelli, Daniele și Francesco Angeloni, Guido Valerio, Antonio Dubini și Giulio Cederna. Președinte al clubului a fost ales
Alfred Edwards - fostul vice-consul britanic la Milan - membru în aristocrația engleză.
Fiind cel mai experimentat privind fotbalul, activând la nivel de amator în țara unde s-a născut în secolul Revoluției Industriale, Kilpin a devenit antrenor-jucător al clubului și căpitan al clubului, avându-l pe David Allison ca și locțiitor în diferite momente - el fiind decan de vârstă; a reușit să aducă primele trofee importante la începutul secolului XX - 3 campionate (1901, 1906 și 1907).
Între timp, englezul născut la Nottingham s-a căsătorit cu o italiancă pe nume Maria Capua în 1905. Fiind mai mult decât un fotbalist sau antrenor, ci un personaj, s-au creat multe anecdote pe seama lui una implicând și ziua nunții lor: A sosit o telegramă la adresa casei mele cu o invitație să particip alături de selecționata Italiei la un meci amical în Genova cu Grasshoppers Zürich. Evident, soția mea nu a vrut să mă duc. Îmi amintesc că dacă nu mă lăsa să joc fotbal în continuare, nu m-aș fi căsătorit. La acel meci, mi-am luat o lovitură urâtă în față, mai precis în zona nasului. M-am întors acasă la soție cu o față de nerecunoscut.
După 23 de meciuri și 7 goluri în opt sezoane oficiale, acesta s-a retras cu un meci amical în aprilie 1908. Nu se știe exact care (unii oscilează dacă adversarul a fost un 4-3 cu Montreux Sports sau 2-1 cu Old Boys Basel), dar motivul a venit în urma unei campanii naționalisto-populiste cu tendințe xenofobe duse de
Gazzetta dello Sport și continuate de Federația Italiană de Fotbal.
Primul episod s-a întâmplat în Cupa Lombardiei din 1907, când clubul a trimis numele jucătorilor lor tradus în limba italiană ca un răspuns tipic în registrul umorului britanic. Clubul era nemulțumit de tendința alertă și îngrijorătoare a societății italiene de a adera la populismul naționalist și xenofob - promovat în prima jumătate de secol de un alt jurnalist -
Benito Mussolini.
Drept consecință, după discuții și conflicte privind posibila legislație pe care clubul voia să o accepte, un grup mare de dizidenți au plecat și au format în 1908 - clubul
Internazionale Milano, club care încă promovează progresismul și libera circulație în sportul italian de care Kilpin era așa atașat ca principiu de a gândi fotbalul.
Din păcate, Herbert Kilpin a murit timpuriu pe 22 octombrie 1916 la doar 46 de ani și 8 luni din cauza unei ciroze hepatice, acumulate de-a lungul timpului din cauza consumului exagerat de alcool - un viciu de care nu s-a putut despărți nici când a plecat din Anglia. El a fost îngropat într-una din gropile comune ale cimitirului din Milan, destinată non-catolicilor (el fiind protestant). Rămășițele lui au fost salvate în 1928 de un binevoitor anonim care a avut grijă ca acestea să rămână în acel loc, deși acesta a rămas necunoscut aproape jumătate de secol din cauza evenimentelor istorice care au trecut peste secolul XX.
La 100 de ani, chiar de centenarul clubului, un fan al milanezilor, Luigi La Rocca, a descoperit piatra funerară a acestuia și a avut grijă să readucă în mentalul colectiv al fanilor legenda și povestea acestuia, care au investit bani și resurse ca rămășițele sale umane să fie transferate la Cimitirul Memorial din Milano, unde a avut parte de o placă pe măsura aprecierii fanilor.
Alejandro Domínguez
Carlo Ancelotti
David Platt
Dragan Gošić
Ewerthon
Ferdinando Coppola
George Sofroni
Henryk Kasperczak
Jagoš Vuković
Jan Pahor
José Serrizuela
Matuzalém
Ronny Johnsen
Salah Assad
Stuart McCall
Decizie ONJN nr.1046/19.06.2017