Finanţatorul FC Vaslui, Adrian Porumboiu, le-a transmis oficialilor clubului Dinamo Bucureşti că nu a primit nici acum banii pentru Ousmane N'Doye, transferat în urmă cu două săptămâni la echipa din Ştefan cel Mare.
"
Îi mai avertizez încă o dată că n-au venit banii pentru N'Doye. Visează şi îşi pun să asculte imnul Ligii Campionilor, dar nu au mărunţiş nici pentru Maria Lătăreţu. La un asemenea nivel trebuie să te comporţi ca atare. Trebuie să ai bani ca să asculţi imnul Ligii Campionilor. Maria Lătăreţu e o solistă remarcabilă, dar nu au ei bani să o asculte. Ce fac cei de la Dinamo este urât, nu este fair-play", a declarat, miercuri, Adrian Porumboiu.
Finanţatorul FC Vaslui a dorit să infirme, totodată, zvonurile potrivit cărora jucătorul Marko Ljubinkovic ar pleca la Dinamo.
"
Ţin tare mult la acest jucător, e un simbol al Vasluiului. E profesionist. Şi când echipa joacă prost, el are o atitudine de superjucător. Păi, se compară Ljubinkovic cu N'Doye? Ljubinkovic este, fără să exagerez, jucătorul despre care am cea mai bună părere. Mi-au trecut prin mână peste 200 de jucători, însă Marko e un caracter aparte", a mai spus Porumboiu.
Patronul echipei vasluiene nu a avut aceleaşi cuvinte de laudă şi la adresa lui Marian Aliuţă, care a evoluat anul trecut la echipă şi care a declarat, recent, că îi pare rău că a ales să vină la FC Vaslui.
"
Noi suntem chiar şocaţi că l-am ales pe el. Am dat o grămadă de bani, pentru o horă şi o ţurcă. Nimeni nu face aşa ceva. Când îşi umple conturile şi buzunarele, toate sunt bune şi frumoase, iar când pleacă de la Vaslui ne înjură de mama focului. Am fost prea corecţi cu Aliuţă, dar nu putem fi fraieri la nesfârşit", a afirmat Porumboiu.