Înainte de startul etapei cu numărul 33 din Liga I, ostilităţile în lupta pentru campionat au început deja să ia amploare. Conştient că o eventuală "piedică” în faţa celor de la CFR Cluj poate ajuta Steaua să câştige titlul mai uşor, Ioan Ovidiu Sabău şi-a atenţionat public elevii. Tehnicianul Gloriei Bistriţa a declarat că nu vrea să audă de nicio primă "specială”, iar fotbaliştii care vor pune mâna pe bani veniţi din afara clubului nu vor mai lucra sub comnada lui în veci.
Această stare de nervozitate are la origini afirmaţiile făcute de Gigi Becali. Patronul stelist a menţionat că fotbaliştii Gloriei Bistriţa vor evolua pe nişte prime imense în meciul cu CFR Cluj. Mai mult, finanţatorul din Ghencea nu a spus nimic despre sursa fondurilor, mulţumindu-se în a preciza că Jean Pădureanu va face un împrumut, dacă nu are banii necesari.
Credincios din fire, Ioan Ovidiu Sabău nu a putut accepta suspiciunile care planează asupra meciului în care va da piept cu elevii lui Ioan Andone. Tehnicianul a ieşit la atac, demontând toate scenariile într-un discurs aprig: "Nici măcar nu are rost să comentez declaraţiile unora care au spus că elevii mei vor juca pe prime de 30.000 - 40.000 de euro în meciul cu CFR. Nu voi accepta niciodată ca vreun jucător de-al meu să fie premiat de altcineva decât de conducerea clubului. Dacă se va întâmpla aşa ceva, ca vreunul să accepte bani din altă parte, nu va mai lucra cu mine”.
În plus, Sabău a ţinut să menţioneze că echipa sa joacă din plăcere, pentru propriul palmares, iar primele de la club sunt şi ele mulţumitoare. Ideea de refuza din start orice "atenţie” din partea celorlalte echipe nu este un nouă, tehnicianul fiind adeptul acestei "legi” încă de la instalarea sa pe banca tehnică a Gloriei Bistriţa.
"Primele pe care le-au primit jucătorii anul acesta au fost consistente, iar preşedintele Jean Pădureanu s-a ţinut de cuvânt de fiecare dată şi le-a achitat. Au fost prime mai mari pentru meciurile cu Steaua, Dinamo, Poli Timişoara. Cu toţii însă am căzut deacord că nu vom accepta de la nimeni bani. Noi nu jucăm meciuri speciale, noi jucăm pur şi simplu pentru noi”, a conchis Ioan Ovidiu Sabău.
Antena 3