Atacantul argentinian Lionel Messi a marcat golul cu numărul 5.000 pentru FC Barcelona în campionatul de fotbal al Spaniei, informează agenţia EFE.
Jucătorul sud-american a fost rezervă în partida pe care catalanii au disputat-o duminică seara, în deplasare, cu Racing Santander, fiind introdus în teren în repriza secundă, la scorul de 1-0 în favoarea gazdelor. Messi a reuşit să egaleze în minutul 65, înscriind apoi şi golul victoriei, în minutul 80 al întâlnirii.
Atacantul argentinian a ajuns, astfel, la 16 goluri marcate în actuala ediţie din Primera Division şi 25 în toate competiţiile. De remarcat faptul că FC Barcelona a marcat primul său gol în campionatul Spaniei tot pe terenul formaţiei Racing Santander, în sezonul 1928-1929, prin Parera, catalanii impunându-se atunci cu 2-0. Golul 1.000 l-a avut drept autor pe Marco Aurelio, în 1950, Zaballa l-a înscris cel de-al 2.000-lea, în 1964, Quini a reuşit, în 1982, să înscrie golul cu numărul 3.000, în timp ce al 4.000-lea gol catalan i-a aparţinut lui Guillermo Amor, fiind reuşit în anul 1996, într-o partidă cu FC Valencia, pe Mestalla.