Atacantul francez al echipei FC Barcelona, Thierry Henry, a declarat luni că Lionel Messi, cel mai decisiv jucător al clubului catalan, seamănă foarte mult cu Diego Armando Maradona, fosta vedetă a fotbalului internaţional.
"
Nu vreau să pun presiune pe Messi, dar trebuie să o spun, el seamănă foarte mult cu Maradona, cel mai bun jucător pe care l-am cunoscut vreodată", a comentat internaţionalul francez într-o conferinţă de presă ţinută la Barcelona.
"
Intră în teren şi face lucruri pe care numai el ştie să le facă", a adăugat Henry, recunoscând de asemenea "Messi-dependenţa" Barcei, pe care o nuanţează însă.
"
Este normal să depinzi de Messi, dar nu am muri fără el, chiar dacă este mult mai bine să-l ai în teren", a subliniat Henry, autorul a 12 goluri în debutul Campionatului spaniol, tot atâtea cât marcase într-un întreg sezon în ultimul Campionat.
Messi (21 ani) a marcat o dublă duminică la Santander (victorie a Barcei cu 2-1), permiţând echipei sale să păstreze un avans de 12 puncte în clasament faţă de Real Madrid, dubla campioană en titre.