Mijlocaşul Ilie Iordache a primit din partea conducerii clubului Pandurii Târgu-Jiu un document prin care este liber să semneze un contract cu orice altă grupare.
Mijlocaşul Ilie Iordache nu se mai pregăteşte de miercuri în cantonamentul echipei Pandurii Târgu-Jiu din Antalya, fiind anunţat că trebuie să părăsească şi camera de hotel în care a stat.
Preşedintele Marin Condescu i-a comunicat marţi seara mijlocaşului că, dacă doreşte să devină liber de contract pentru a pleca de la Pandurii, clubul îi permite de acum să negocieze cu orice echipă începând de la 11 februarie 2009: "
Având în vedere cererea depusă la comisiile de specialitate ale FRF pentru a deveni jucător liber de contract noi i-am dat acordul clubului de a negocia cu orice echipă începând cu data de 11 februarie 2009. Începând cu această dată, până la rezolvarea situaţiei, clubul Pandurii Lignitul Târgu-Jiu nu mai are nici o responsabilitate faţă de jucător".
Gruparea gorjeană a fost sancţionată de către Federaţia Română de Fotbal cu neprogramarea în campionat, din cauza unei datorii pe care trebuie să o plătească către FC Dinamo pentru transferul lui Ilie Iordache.