Echipa FC Braşov a câştigat, sâmbătă, cu scorul de 2-1, meciul amicalul susţinut în compania formaţiei Chornomorets Odesa, în turneul din Antalya. Pentru echipa lui Răzvan Lucescu au marcat Romeo Surdu (53) şi Sabrin Sburlea (84). Golul de onoare al formaţiei ucrainene a fost marcat de Yevhen Lutsenko (72).
În acest amical, la FC Braşov au jucat:
Stelea (70 Kajcsa) - Voicu, Abrudan (70 Oros), Bogdan Niculae (28 Nae Constantin), Cristi Ionescu (70 Ezequias) - Roman, Paulo Adriano (70 Ilyes), Mateiu (70 Măldărăşanu), Senin (70 Cristescu) - Hadnagy (56 Sburlea), Surdu (70 Buga).
La antrenamentele echipei ardelene va reveni şi Cătălin Munteanu care a efectuat o serie de investigaţii medicale după ce acesta suferise o contractură la gamba dreaptă.
Braşovenii mai au de jucat două amicale în stagiul din Antalya, cu FC Kaisar (Kazahstan) în 16 februarie şi cu FC Taraz (Kazahstan) în 18 februarie.