Formaţia Gloria Bistriţa a fost învinsă, duminică, de echipa rusă FK Khimki, cu scorul de 3-1 (1-1), în ultimul meci din cadrul stagiului de pregătire din Antalya. Golul bistriţenilor a fost înscris de Joao Pedro, în minutul 43, în timp ce ruşii au marcat în minutele 45, 49 şi 72.
Antrenorul Ioan Ovidiu Sabău a folosit în acest meci următoarea echipă:
Albuţ - Miclăuş, Frăsinescu, Joao Pedro, Velcovici (Fizeşan 73) - Enescu (Negrean 73), R. Mărginean, Nalaţi, C. Petre (Coroian 61) - Anca (Silvăşan 61), Hora.
Bilanţul Gloriei Bistriţa în meciurile de verificare din al doilea stagiu de pregătire din Antalya cuprinde o remiză şi patru înfrângeri: 0-1 cu Gaz Metan Mediaş, 2-3 cu Shortan Guzor (gol D. Roman şi un autogol), 1-2 cu Lech Poznan (gol Ciucă), 2-2 cu FC Ploieşti (goluri D. Roman, Curtuiuş) şi 1-3 cu FK Khimki (gol Joao Pedro).
În primul stagiu din Antalya, desfăşurat în perioada 18-29 ianuarie, Gloria a inregistrat urmatoarele rezultate: 2-1 cu Energia Khabarovsk (goluri Coroian - penalti, Borbely), 1-0 cu Lokomotiv Moscova (gol Enescu), 1-2 cu VfL Wolfsburg II (gol Hora) şi 1-2 cu Vojvodina Novi Sad (gol Anca).
Al doilea stagiu de pregătire din Antalya al echipei Gloria Bistriţa se va încheia luni. Delegaţia bistriţeană va decola din Antalya la ora 13.30, urmând să ajungă la Bucureşti în jurul orei 18.30, pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă.
Gloria Bistrita va susţine un ultim meci amical înainte de reluarea campionatului, în data de 21 februarie, pe propriul teren, în compania echipei Gaz metan Mediaş.