Fostul atacant al echipei de fotbal Manchester United, norvegianul Ole Gunnar Solskjaer, a anunţat că a refuzat oferta de a deveni selecţionerul Norvegiei, dorind să-şi continue activitatea în cadrul clubului englez, informează Associated Press.
"
A fost foarte greu să refuz. Cea mai importantă funcţie pe care poţi să o primeşti, ca jucător norvegian de fotbal, este să antrenezi echpa naţională. Cred, însă, că nu este momentul potrivit să fac acest pas", a declarat Solskjaer, care antrenează, în prezent, echipa de rezerve a clubului Manchester United.
Fostul atacant, în vârstă de 38 ani, a adăugat că îl respectă foarte mult pe managerul "diavolilor roşii", Sir Alex Ferguson, acesta fiind unul dintre motivele pentru care a decis să rămână alături de campioana Angliei şi a Europei.
Solskjaer a fost contactat de către responsabilii Federaţiei norvegiene de fotbal, aflaţi în căutarea unui nou selecţioner, după plecarea lui Aage Hareide, care nu a reuşit să câştige niciun meci în anul 2008, fiind demis în luna decembrie. Oficialii federaţiei de la Olso l-au instalat temporar în acest post pe Egil Olsen, cel mai titrat antrenor din istoria naţionalei Norvegiei, care şi-a făcut revenirea, după o pauză de 10 ani, printr-o o victorie la limită (1-0) în faţa Germaniei, înregistrată într-un meci amical disputat pe 11 februarie.