Schimbat marţi în cursul meciului de Liga Campionilor dintre Atletico Madrid şi FC Porto (scor 2-2), tânărul atacant argentinian al echipei spaniole de fotbal Sergio Kun Aguero a cam început să se enerveze şi ar putea să părăsească în curând clubul madrilen, scrie presa din capitala Spaniei.
"
Aguero este supărat pentru că nu se simte pus în valoare", titrează cotidianul AS, în timp ce pentru Marca "
Kun este pe punctul de a exploda", considerându-se prea puţin apreciat de noul antrenor, Abel Resino.
Tânărul atacant argentinian de 20 de ani, sosit în 2006 de la Independiente, se află sub contract cu Atletico până în 2012, iar clauza sa de eliberare este de 60 milioane de euro. La mijlocul lunii februarie s-a declarat "
foarte fericit" că se află la Madrid, spunând că nu are de gând să plece, dar o săptămână mai târziu nu şi-a ascuns nemulţumirea că a fost schimbat în minutul 55 al meciului împotriva formaţiei FC Porto. Potrivit AS, socrul său, selecţionerul argentinian Diego Maradona, îl sfătuieşte continuu să plece, după ce spusese clar cu puţin timp în urmă că îl vede mai degrabă la Internazionale Milano. De asemenea, mai multe cluburi englezeşti se interesează de proaspătul tată.