Josep Boada, cel mai vechi suporter al echipei spaniole de fotbal FC Barcelona, a încetat din viaţă marţi, la vârsta de 88 de ani, anunţă portalul Football 365.fr.
Josep Boada, deţinătorul carnetului de socio cu numărul 1 al Barcelonei, era din 2006 cel mai vechi suporter al clubului, pe care îl susţinea de când avea doi ani.
Fiul unui suporter al Barcei, Boada, care a fost prezent constant la stadion de-a lungul vieţii, le-a insuflat copiilor săi pasiunea pentru clubul catalan.