Slavisa Jokanovic, 40 de ani, tehnicianul echipei de fotbal Partizan Belgrad, a fost desemnat cel mai bun antrenor din Serbia în anul 2008, informează agenţia EFE.
Fost jucător al echipelor spaniole Tenerife şi Deportivo La Coruna, Jokanovic nu s-a prezentat la ceremonia organizată marţi de federaţia din ţara sa, premiul fiindu-i înmânat secretarului clubului Partizan, Ljubisa Rankovic, precizează presa sârbă.
"
Îmi cer scuze dacă am ofensat pe cineva prin gestul meu. Pur şi simplu, ceremonia a coincis cu un antrenament important al echipei mele. Prefer să primesc trofee la finalul sezonului. Mă preocupă mai mult următorul meci din campionat al lui Partizan, iar Federaţia să se ocupe de pregătirea întâlnirii cu România, din preliminariile Cupei Mondiale", a declarat Slavisa Jokanovic, care a realizat anul trecut dubla campionat-cupă cu Partizan Belgrad.