Preşedintele clubului Pandurii Târgu-Jiu, Marin Condescu, a declarat că este îngrijorat de ineficienţa atacului echipei gorjene după primele trei etape. Deşi sunt şapte jucători care pot evolua în atac, niciunul nu a înscris, marţi fiind perfectat transferul unui atacant sârb, Miodrag Andelkovic, care a semnat până în vară cu Pandurii. Piţurcă, Vasilache, Raskovic, Simion, Arrieta, Tilincă şi Iordache sunt jucătorii care au evoluat în tur şi în meciurile disputate din retur în atac, doar cinci dintre ei fiind trimişi pe teren în cele trei meciuri din retur.
"
Îngrijorător este faptul că avem şapte atacanţi şi nu am dat nici un gol în trei etape. Cinci jucători au jucat în atac dintre ei dar n-au dat gol. Dacă nu am dat nici un gol în aceste meciuri, putem spune că am avut atac?", a declarat Marin Condescu.
Condescu: Arrieta şi Tilincă ar putea fi două soluţii pentru atacul echipei
Marin Condescu crede că Tilincă şi Arrieta ar putea fi două soluţii pentru atacul echipei în meciurile viitoare, Piţurcă fiind accidentat: "
Accidentarea lui Piţurcă este şi ea o pierdere pentru jocul echipei dar am demonstrat când a lipsit că ne putem baza şi pe ceilalţi jucători de atac pe care îi avem la dispoziţie. Tilincă poate fi acum o soluţie bună pentru atacul echipei la fel cum a fost în tur. Este în aşteptare pentru că s-a refăcut, a demonstrat şi în amicale când a dat un gol şi va trebui să intre. A lipsit mult timp după accidentare dar acum e refăcut şi trebuie să joace. Arrieta este atacantul nostru şi este acum refăcut după o operaţie făcută în tur. Să nu uităm că anul trecut în retur a făcut senzaţie la echipă marcând goluri importante în meciuri decisive. Sorin are atâtea rezerve pe care le poate folosi în atac şi trebuie să le folosească. Eu cred că nu e bună o atitudine din aceasta în cazul spaniolului Arrieta. Despre un jucător din lot, care se pregăteşte şi care este apt de joc cum e Arrieta, nu se poate spune că este definitiv scos din vederea antrenorului".
Simion şi Raskovic sunt alţi doi atacanţi despre care preşedintele spune că pot evolua în atacul echipei Pandurii: "
Simion este şi el pregătit şi are multe de spus dar nu a jucat până acum prea mult la noi. Va veni şi vremea lui. La cererea lui Sorin Cârţu l-am adus şi pe Pârvu deci sunt în atac 4-5 jucători care aşteaptă să intre pe această poziţie de atac. Raskovic a demonstrat şi cu Timişoara dar apoi şi la Urziceni că se poate conta pe el în atac. A schimbat jocul după ce a intrat pe teren de fiecare dată".
Dintre atacanţii enumeraţi de preşedintele clubului, singurul indisponibil pentru meciul cu FC Braşov este Piţurcă, accidetat înaintea jocului cu Unirea Urziceni.