Cetatea Suceava nu va evolua în etapa de sâmbătă a Ligii secunde şi, pentru a ţine jucătorii în priză, oficialii suceveni s-au gândit să organizeze un meci amical, care se va disputa vineri, cu începere de la ora 16:00, pe stadionul Areni. "
Pentru că ne aflăm în plin campionat, n-am avut prea multe variante pentru acest joc de pregătire. Am ales Cetatea Târgu Neamţ, pentru că ei, ca şi noi, nu au meci oficial la sfârşitul acestei săptămâni", a declarat antrenorul principal al galben-albaştrilor, Ovidiu Murariu.
Sucevenii ţin cu FC Botoşani sâmbătă
Revenind la campionat, chiar dacă Cetatea Suceava stă în această rundă, etapa a 23-a programează sâmbătă două meciuri care pe suceveni îi interesează în mod direct. Astfel, la Roman se va juca Ştiinţa Bacău - FC Botoşani, iar la Bucureşti, Dinamo II - FCM Bacău. Preşedintele Dumitru Moldovan spune că cel mai avantajos pentru Cetatea ar fi ca formaţiile vizitatoare să se impună în aceste dispute. "
Ştiinţa ar ajunge la -18 în clasamentul adevărului şi i-ar fi foarte greu să mai revină, în vreme ce la Dinamo II, spre deosebire de FCM Bacău, situaţia pare mult mai confuză. Oficialii din Ştefan cel Mare sunt concentraţi acum să câştige campionatul şi nu pare să-i mai intereseze atât de mult echipa a doua", a declarat conducătorul sucevean.