Atacantul Frederic Kanoute a acceptat să-şi prelungească contractul cu echipa spaniolă de fotbal FC Sevilla, la care va evolua până în anul 2012, a anunţat gruparea din Primera Division pe site-ul său oficial.
"Sunt încântat că am semnat un nou acord, care îmi oferă posibilitatea să mă retrag de la clubul care mi-a oferit atât de multe bucurii", a declarat jucătorul naţionalei statului Mali, care va avea 34 de ani la finalul la expirarea noului contract.
Kanoute, care a câştigat de două ori Cupa UEFA, precum şi Supercupa Europei cu gruparea andaluză, este cel mai bun marcator al lui FC Sevilla în acest sezon, cu 15 reuşite.