Liverpool şi Chelsea, care se vor întâlni miercuri în manşa tur a sferturilor de finală ale Ligii Campionilor la fotbal, s-au întâlnit şi în precedentele patru sezoane în cea mai importantă competiţie europeană intercluburi, meciurile dintre ele fiind uneori foarte spectaculoase, deseori controversate, mereu de o rară intensitate.
AFP trece în revistă cele mai importante momente ale acestor confruntări.
3 mai 2005. Semifinala retur pe Anfield. În tur (0-0), Xabi Alonso, mijlocaşul cormoranilor, a primit pe nedrept un cartonaş galben, echivalent cu supendarea, după o simulare a lui Eidur Gudjohnsen. "
Făceţi-o pentru Alonso", le-a cerut antrenorul lui Liverpool, Rafael Benitez, jucătorilor săi înaintea returului. În primele minute, e validat un gol al lui Luis Garcia, fără să fie sigur că mingea depăşise linia porţii. Deşi favorită, Chelsea nu va reuşi să egaleze. Antrenorul Jose Mourinho va contesta luni de zile acest "gol fantomă", iar din această polemică se va naşte ura pe faţă dintre el şi Benitez.
6 decembrie 2005. Ultimul meci din faza grupelor, pe Stamford Bridge. Cele două echipe sunt deja calificate. La fel ca pe Anfield, meciul se încheie 0-0, dar principalul eveniment este intrarea violentă a milocaşului gazdelor Michael Essien asupra lui Dietmar Hamann. La marginea terenului, Benitez şi Mourinho au fost la un pas să se încaiere. Essien va avea nevoie de mai mult timp pentru a scăpa de reputaţia de jucător dur.
1 mai 2007. Semifinală retur, pe Anfield, după 1-0 pentru Chelsea la Londra. Un gol al lui Daniel Agger îi permite lui Liverpool să egaleze situaţia la general. Va fi singurul gol în 120 de minute. Portarul gazdelor, Pepe Reina, se distinge în momentul executării loviturilor de departajare, apărând şuturile lui Arjen Robben şi Geremi. Noul eşec îi este fatal lui Mourinho, debarcat de la Chelsea în luna septembrie a aceluiaşi an.
30 aprilie 2008. Semifinală retur pe Stamford Bridge. După 1-1 la Liverpool, Benitez îl acuză pe Didier Drogba că este un simulator. În retur, ivorianul deschide scorul şi sărbătoreşte golul sub nasul tehnicianului spaniol. Fernando Torres egalează în repriza a doua a unuia dintre cele mai frumoase meciuri din istoria competiţiei (34 de şuturi). În prelungiri, Chelsea îşi ia revanşa pentru eşecurile din sezoanele precedente: Frank Lampard transformă un penalty, cu ochii în lacrimi la câteva zile după decesul mamei sale, apoi Drogba duce scorul la 3-1. Meciul se termină 3-2 după golul lui Ryan Babel, iar Chelsea se califică prima dată în finala Ligii Campionilor.