Petre Grigoraş, antrenorul principal al echipei Oţelul Galaţi, a dezminţit informatia conform căreia va demisiona în cazul unui eşec cu Politehnica Iaşi, în următoarea etapă de campionat, anunţă site-ul Oţelului.
"
Probabil s-a înţeles greşit ce am vrut să spun şi, dacă este vina mea că s-a înţeles acest lucru, îmi cer scuze. Am spus că nu mă cramponez de scaun, iar în eventualitatea unei înfrângeri cu Iaşiul aş discuta cu conducerea clubului. Dacă se va ajunge la concluzia că eu sunt principalul vinovat, n-aş ţine niciodată cu dinţii de contract. Aş da mâna cu directorul general al clubului şi aş pleca în condiţii amiabile. Dar nu se pune problema ca eu să plec de capul meu, să părăsesc corabia la greu. Până la urmă, echipa nu este retrogradată, mai sunt şapte puncte până la locurile cu probleme şi sunt convins că putem salva situaţia. Dacă mai stau un pic şi mă gândesc, n-o să plec nici dacă voi fi dat afară", a declarat Grigoraş.
Directorul general al FC Oţelul, Marius Stan, a afirmat că nu se pune problema plecării tehnicianului: "
N-am luat în discuţie acest subiect şi nici n-o vom face. Petre Grigoraş rămâne la Oţelul".