Pandurii a pierdut în faţa CFR-ului la limită în sferturile Cupei României după un arbitraj tendenţios al lui Robert Dumitru. Acesta a şi fost pus la zid de toată lumea, de la Sorin Cârţu la Marin Condescu. Ultimul, chiar s-a dezlănţuit la adresa centralului. "Am jucat mult mai bine decât adversarul, cel puţin repriza a doua. Henţul făcut de cei de la Cluj a fost mai evident decât al nostru, dar aceştia sunt arbitrii care nu au minte în cap. Centralul a avut două faze de judecat şi le-a judecat numai în favoarea Clujului. Le-a dat lovitura din prima repriză, a fost neglijenţă, henţ fără probleme. Când a fost intenţie n-a acordat penalti. E clar că şi asistentul putea să-l ajute. Robert Dumitru a dat CFR-ului penalti crezând că nu va fi pus în postura să ne acorde şi nouă în aceleaşi condiţii 11 metri. Şi atunci a apelat la metoda de nesimţire să se facă că nu vede", a declarat, ieri, Marin Condescu. Acesta, chiar i-a luat apărarea lui Sorin Cârţu, tehnician care a avut mult de furcă cu arbitrii. "Poziţia lui Sorin Cârţu e normală, deşi la un moment dat eram supărat pe el că o etapă stătea pe teren şi alte două trei în tribună. Este îndreptăţită această atitudine de nemulţumire", a mai comentat Condescu.
Soluţia: Adunarea Generală Extraordinară
Lumea fotbalului românesc a înnebunit în ultimele zile. Arestări, audienţe şi acuze de mită oferite arbitrilor de anumite persoane, iar Condescu vede soluţia de redresare a situaţiei. "Este necesară convocarea unei adunări pentru a discuta starea de fapt care există şi a se lua măsurile necesare pentru ca lucrurile să meargă în sensul bun. Nu poţi să mai înţelegi ceva la câte se întâmplă. Fiecare, la un moment dat, ne exprimăm în conferinţe de presă că vrem arbitraje corecte şi preferăm anumiţi arbitrii. Nici nu mai ştii acum pe cine ai vrea că nu ştii care e cea mai bună soluţie", a declarat Condescu.
Despre aceste acuze aduse arbitrajului, Sorin Cârţu a comentat. "Eu nu zic că e aceasta avalanşa ci e doar bulgărele care pleacă din vârful dealului pentru că şi la avalanşă nu pleacă toată zăpada ci se rupe întâi o porţiune şi apoi se porneşte", a spus Sorinaccio care se aşteaptă şi la alte scandaluri care vor apărea în viitor.
Altfel, preşedintele pandurilor solicită celor abilitaţi să facă toate demersurile pentru ca în cel mai scurt timp lumea fotbalului să se adune la o masă rotundă. "Am vorbit cu Dumitru Dragomir, nu şi cu Mircea Sandu, că ar fi bine ca cel puţin unul din ei să convoace o Adunare Generală Extraordinară în care să se discute toate aceste aspecte şi să se găsească soluţii. Nu poţi fi nepăsător. Preşedintele Ligii mi-a spus că pe 4 mai va fi o Adunare Generală. Justiţia trebuie să-şi facă datoria, noi să nu judecăm în piaţa publică, la radio sau tv, dar cei care gestionează această treabă ar trebui să convoace o Adunare Generală în care să se discute toate aceste aspecte. Oricum, din toate aceste probleme vom ieşi mai tari. Spectatorii, presa dacă vor interpreta în sens corect ce se întâmplă vom avea toţi de câştigat", a concluzionat Condescu.
Victorii pentru linişte
Optimismul este prezent în tabăra pandurilor. Chiar dacă preşedintele gorjenilor spune că pentru echipa sa urmează două meciuri grele, Condescu vrea cele şase puncte. Aceste rezultate pozitive ar însemna practic salvarea de la retrogradare în procent mare a echipei oltene, totul fiind coroborat cu rezultatele indirecte ale contracandidatelor din subsol. "Şase puncte ar însemna opt etape liniştite. Să nu uităm că CFR-ul joacă la Farul, Steaua la Mediaş, şi aşa nu ar fi o tragedie dacă am mai obţine şi un egal pe teren propriu. Să nu uităm că vine Craiova la Târgu Jiu şi e un meci foarte greu. Nu vor mai fi probleme dacă nu le-am câştiga pe toate şi am mai face şi un egal", a mai afirmat Condescu care a făcut toate calculele. "Mai sunt meciuri importante ale echipelor care se luptă la retrogradare. La 40 de puncte avem liniştea asigurată", a mai anunţat boss-ul gorjenilor.
Meciuri grele?
Preşedintele pandurilor, Marin Condescu, s-a arătat mulţumit de modul cum s-a mişcat echipa sa la partida cu CFR Cluj. "Echipa s-a mişcat bine, fără mulţi titulari, trebuia să li se dea ocazia şi altora. Acum trebuie să uităm acest joc şi să ne concentrăm pe jocurile viitoare", a spus Condescu. Acesta a continuat şi a spus că pentru trupa gorjeană urmează finalele. "Vin două meciuri grele. Meciul cu Otopeni e foarte greu. Echipa are şi jucători şi joacă un fotbal fără presiune. La fel şi cei de la Buzău joacă din plăcere fiindcă nu-i mai presează rezultatele. Noi suntem obligaţi să nu pierdem la Otopeni şi să batem Buzăul. Aşa viaţa noastră va fi mai uşoară", a declarat Condescu. Preşedintele gorjenilor are o singură dorinţă: "Sper să n-avem parte de arbitraj la meciurile cu Otopeni şi Buzău".