Cupa Henri Delaunay, care va fi înmânată câştigătorilor Campionatului European de fotbal din 2008 pe data de 29 iunie la Viena, va fi mai înaltă cu 18 cm şi mai grea cu 2 kg decât precedenta versiune a trofeului primit de Theodoros Zagorakis, căpitanul echipei Greciei, câştigătoare în 2004.
Acest trofeu, care poartă numele lui Henri Delaunay, fost secretar general al Federaţiei franceze de fotbal şi aflat la originea creării Campionatului European, cântăreşte 8 kg şi măsoară 60 cm.
Mai există şi alte mici modificări faţă de versiunea precedentă. Micul jucător care jongla cu balonul, prezent în partea din spate a trofeului, a fost retras, la fel ca şi soclul de marmură, precizează UEFA.
Totodată, baza argintată a trofeului a fost mărită pentru a-l face mai stabil. Numele ţărilor învingătoare care apar pe soclu sunt gravate în partea din spate a cupei, care este fabricată din argint fin.