|






























|
Meritam macar un punct, e de parere Petre Grigoras
Petre Grigoraş, antrenorul echipei de fotbal Oţelul Galaţi, a fost de părere că jucătorii săi "meritau măcar un punct" în partida de pe teren propriu cu Dinamo ( 0-1), din etapa a 29-a, informează site-ul clubului gălăţean. Tehnicianul susţine că meciul a fost decis de execuţia de excepţie a lui Ionel Dănciulescu.
" Când pierzi, eşti mereu supărat, mai ales când pierzi nemeritat, iar diferenţa au făcut-o doar valoarea lui Dănciulescu şi execuţia sa de excepţie. În rest, Dinamo n-a controlat jocul, noi am făcut-o, ne-am creat mai multe situaţii de poartă, dar fotbalul este pe goluri. Oaspeţii au avut jucătorul respectiv, noi nu! Este o înfrângere dureroasă, mai ales că Steaua ne-a dat 5-0 într-un joc în care n-am emis nicio pretenţie, iar acum n-am făcut un joc chiar slab. Personal, cred că meritam cel puţin un punct şi trebuie să ne adunăm cât mai repede, pentru ca urmează jocuri tot mai dificile", a declarat Grigoraş.
" La gol, a fost o lipsă de fair-play din partea adversarilor, însă interesant este că domnul arbitru mi-a oferit un răspuns foarte inteligent când l-am întrebat de ce n-a oprit jocul. Mi-a zis că numai la accidentări grave întrerupe jocul, însa nici n-a văzut faza, l-a anunţat arbitrul de rezervă în cască", a afirmat Grigoraş.
Taguri:
Otelul Galati
Dinamo Bucuresti
Petre Grigoras
Ionel Danciulescu
» Clasament Liga 1
» Otelul Galati - istoric rezultate
Comenteaza
Ultimele stiri - Oțelul Galați
João Paulino a semnat cu Oțelul Galați
Oțelul Galați și-a asigurat serviciile unui nou jucător pentru sezonul 2026-2027. Clubul de la malul Dunării a anunțat oficial transferul...
Oțelul Galați începe reconstrucția lotului. 6 jucători se despart de formația gălățeană
Oțelul a anunțat primele plecări după încheierea sezonului
Oțelul Galați a făcut primele...
Oțelul Galați a obținut o victorie extrem de importantă în fața celor de la Farul Constanța, scor 3-2, sâmbătă seară, în etapa a 8-a din play-out-ul Ligii 1,...
Remiză spectaculoasă la Galați, unde Oțelul Galați și Metaloglobus București au încheiat 2-2, în etapa a 7-a din play-out-ul Ligii 1. Deși moldovenii au dominat startul jocului,...
Oțelul Galați a câștigat la limită confruntarea cu FC UTA Arad, scor 1-0, într-un meci disputat vineri seara, pe teren propriu, în cadrul etapei a 5-a din play-out-ul Ligii 1. Partida a fost...
Oţelul Galaţi a obţinut o victorie clară pe teren propriu, scor 2-0, în faţa celor de la FC Hermannstadt, într-un meci disputat în etapa a treia din play-out-ul...
Oțelul Galați a anunțat instalarea croatului Stjepan Tomas în funcția de antrenor principal al echipei de seniori. Tehnicianul a ajuns în oraș încă de aseară și urmează să conducă...
FK Csíkszereda a început cu dreptul faza play-out a Ligii 1, după ce s-a impus în deplasare în fața lui Oțelul Galați, scor 3-2 (1-1), într-o...
FC Hermannstadt s-a impus cu 2-0 pe terenul formației Oțelul Galați, duminică, în etapa a 30-a din Liga 1, ultima rundă a sezonului regular.
După o primă repriză...
Oțelul Galați a bifat meciul cu numărul 1.000 pe prima scenă a fotbalului românesc cu o remiză spectaculoasă, 2-2, contra celor de la FC UTA Arad, vineri seara, pe Stadionul Oțelul, în...
Pentru Galați, Oțelul nu este doar o echipă de fotbal, ci un simbol al orașului. Înființată în 1964, echipa poartă un nume strâns legat de istoria industrială a zonei și de spiritul...
|
|
|
|
S-au nascut azi

Antonio Filippini
Italia
53 ani

Ciprian Stanciu
România
36 ani
Cristian Raiciu
România
30 ani

Dumitru Munteanu
România
94 ani

Iván Bolado
Spania
37 ani

Johnny Dunleavy
Irlanda
35 ani

Michael Agazzi
Italia
42 ani

Nenad Krstičć
Serbia
36 ani

Ola Toivonen
Suedia
40 ani
Radu Neguț
România
45 ani

Raul Krausz
România
31 ani

Raul Krausz
România
31 ani

Rob Rensenbrink
Olanda
79 ani

Tom De Sutter
Belgia
41 ani

Winston Reid
Noua Zeelandă
38 ani
|
|
|
|