Pe 2 iunie, cu ocazia celebrărilor oficiale ale Zilei Naţionale a Italiei, trofeul Cupei Mondiale de fotbal, câştigată la CM-2006 din Germania de echipa Italiei, va fi adus la Bucureşti, după cum a anunţat miercuri ambasadorul Italiei la Bucureşti, Mario Cospito.
"
Prezenţa Cupei la Bucureşti, simbol al celor mai înalte valori, precum sportivitatea, loialitatea şi prietenia, capătă o semnificaţie deosebită pentru legăturile extraordinare care unesc poporul italian şi pe cel român", a spus ambasadorul Mario Cospito într-o conferinţă de presă susţinută, miercuri, la reşedinţa sa.
În mod excepţional, FIFA şi FIGC (Federaţia Italiană de Fotbal) au permis Ambasadei Italiei la Bucureşti să găzduiască Cupa câştigată de echipa naţională de fotbal a Italiei la Campionatul mondial din Germania din 2006. Potrivit ambasadorului Mario Cospito, este pentru prima oară când în România se va afla o Cupă mondială la fotbal, iar acest eveniment este dedicat şi Federaţiei Române de Fotbal care anul acesta sărbătoreşte o sută de ani de la înfiinţare.
"
La 2 iunie, Italia sărbătoreşte aniversarea Referendumului prin care în 1946, la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, lua naştere Republica Italiană. Legăturile extraordinare şi diversificate existente între cele două ţări ale noastre, precum şi numeroasa prezenţă a conaţionalilor noştri în România determină ca festivităţile în onoarea Republicii să aibă aici un caracter deosebit de puternic. Cu intenţia de a pune în valoare în mod adecvat excepţionalul profil reprezentat de prezenţa italiană în România, Ambasada, împreună cu Institutul Italian de Cultură şi Institutul Naţional pentru Comerţ Exterior, în colaborare cu alte componente ale 'Sistemului Italia' prezente în această ţară, printre care Camera de Comerţ Italiană pentru România şi Unimpresa, au decis să dea viaţă în acest an 'Festivalului Italian', în cursul căruia vor fi organizate evenimente şi manifestări în onoarea Italiei şi a României, sub semnul originii comune a celor două popoare", a declarat ambasadorul Italiei la Bucureşti, Mario Cospito, în conferinţa de presă.
Festivalul Italian de la Bucureşti va avea loc în perioada 20 mai-17 iunie.
Ambasadorul a precizat că în aceste zile sunt organizate şi în Italia o serie de manifestări româneşti la Milano, Roma şi Torino care au ca scop promovarea imaginii României în Peninsulă.