|






























|
Sabau se multumeste cu un egal la Medias
Ioan Ovidiu Sabău, antrenorul echipei de fotbal Gloria Bistriţa, a declarat, joi, în cadrul unei conferinţe de presă, că se mulţumeşte şi cu un rezultat de egalitate, în meciul de la Mediaş cu Gaz Metan, programat sâmbătă, de la ora 19:00, în etapa a 32-a a Ligii I.
" Ne aşteaptă un joc important, intre două echipe care se luptă pentru salvarea de la retrogradare. Avem o diferenţă de cinci puncte faţă de ei, dar asta înseamnă prea puţin, mai ales că urmează meciul direct, iar o înfrângere ar micşora distanţa la doua puncte înaintea ultimelor doua etape, foarte dificile", a spus tehnicianul.
În continuare, antrenorul a mai menţionat: " Sper ca jucătorii să înţeleagă că încă nu am îndeplinit niciun obiectiv. Trebuie să arătam total diferit faţă de ultimele meciuri jucate în deplasare, să fim mult mai motivaţi. Nu mai avem timp să ne revanşăm sau să ne gândim că mai sunt meciuri de disputat. Timpul este foarte scurt. Va trebui să ne dorim mult mai mult, să ne luptăm mult mai mult pentru punctele puse în joc. Le cer jucătorilor să nu se relaxeze, să nu ne gândim la meciurile cu Otopeni şi Buzau. Vor fi partide extrem de grele, cu doua echipe care nu şi-au făcut baremul şi vor evolua cu mare ambiţie".
După cum informează site-ul oficial al clubului, Sânmărtean s-a antrenat normal, nu a mai acuzat dureri. În afară de Nalaţi, suspendat, şi de Zaharia, nerefăcut complet, toţi jucătorii sunt apţi.
La finalul conferinţei de presă, Sabău a spus: " Un egal la Mediaş ne-ar mulţumi şi ne-ar scăpa de griji în proporţie de 99 la sută".
Taguri:
Ioan Ovidiu Sabau
Gaz Metan Medias
Gloria Bistrita
Sanmartean
Nalati
» Gloria Bistrita - istoric rezultate
Comenteaza
Ultimele stiri - Gloria Bistrița
Fostul preşedinte al clubului Gloria Bistriţa, Jean Pădureanu, a fost înmormântat, duminică, la ceremonie participând aproximativ 2.000 de persoane. Pădureanu a fost condus pe ultimul de...
Fostul președinte al LPF, Dumitru Dragomir, a declarat, după decesul lui Jean Pădureanu, că "pușcăria l-a omorât" pe fostul conducător al clubului Gloria Bistrița, luându-i...
Fostul președinte ale clubului de fotbal Gloria Bistrița, Jean Pădureanu, decedat joi noaptea, la vârsta de 80 de ani, va fi înmormântat în data de 1 ianuarie la Bistrița, a anunțat...
Jean Pădureanu, fostul preşedinte al celor de la Gloria Bistriţa, a decedat joi noapte la vârsta de 80 de ani. Cel supranumit "Lordul" a pierdut lupta cu cancerul şi a încetat din...
Fostul președinte al clubului Sportiv Gloria Bistrița, Jean Pădureanu, s-a stins din viață, în noaptea de joi spre vineri, în Spitalul Județean de Urgență Bistrița, a declarat...
Fostul preşedinte al Gloriei Bistriţa, Jean Pădureanu, condamnat la trei ani şi patru luni de închisoare în dosarul Transferurilor, ar putea fi eliberat condiţionat, după decizia de joi a...
Primarul Bistriței, Ovidiu Crețu, a declarat, luni, într-o conferință de presă, că municipalitatea intenționează să cumpere stadionul "Jean Pădureanu", fiind dispusă să...
Formația Concordia Chiajna a învins, vineri, în deplasare, cu scorul de 3-1 (1-0), echipa Gloria Bistrița, într-un meci reprogramat, vineri, în ultima etapă a Ligii 1, după ce joi seară a...
Fotbalistul ivorian Wilfried Kanon, care joacă pentru "lanterna roșie" Gloria Bistrița, este urmărit de echipe din Franța și Italia în vederea unui transfer, relatează presa din...
Gloria Bistrița a terminat la egalitate pe teren propriu, scor 0-0, cu formația CS Turnu-Severin, într-un meci din etapa a 32-a, în care oaspeții a ratat un penalty și au avut un jucător...
Antrenorul echipei Gloria Bistrița, Nicolae Manea, a declarat, după înfrângerea din meciul cu Viitorul Constanța, scor 0-2, și retrogradarea în divizia secundă, că speră ca formația sa...
|
|
|
|
S-au nascut azi
Adrian Gâdea
România
26 ani

Allan Nielsen
Danemarca
55 ani

Andreas Beck
Germania
39 ani

Andrés Escobar
Columbia
59 ani

Anssi Jaakkola
Finlanda
39 ani

Arkadiusz Głowacki
Polonia
47 ani

Brent Sancho
Trinidad Tobago
49 ani

Bruno Conti
Italia
71 ani

Cata Díaz
Argentina
47 ani

Ceyhun Demircan
Turcia
36 ani

Choi Tae-Uk
Coreea de Sud
45 ani

Edgar Davids
Olanda
53 ani

Fănel Ghioca
România
47 ani

Giancarlo De Sisti
Italia
83 ani

Győző Burcsa
Ungaria
72 ani

Henrik Dettmann
Germania
36 ani

Henry Giménez
Uruguay
40 ani

Holger Badstuber
Germania
37 ani

Ionel Iriza
România
57 ani

Ján Kocian
Cehoslovacia
68 ani
Jean-Bryan Boukaka
Franţa
34 ani

Luca Bucci
Italia
57 ani
Lucian Sânmărtean
România
46 ani

Manuel Pasqual
Italia
44 ani

Marko Marin
Germania
37 ani

Mihai Drăguș
România
53 ani
Milanko Rašković
Serbia
45 ani
Răzvan Ochiroșii
România
37 ani

Ruben Neves
Portugalia
29 ani

Sebastiano Nela
Italia
65 ani

V a m p e t a
Brazilia
52 ani
|
|
|
|