FC Oţelul Galaţi a parafat astăzi transferul a doi fotbalişti sârbi: Milorad Nikolici şi Njegos Golocevac! Ambii vin de la FK Sevojno, din liga secundă a Serbiei, formaţie care a jucat finala Cupei Serbiei, ediţia 2008-2009.
Milorad Nikolici (foto stânga) este portar, s-a născut pe 06.02.1984, are 1.93 m şi 91 kg. A semnat pe trei ani cu FC Otelul, iar transferul său a costat 40.000 de euro.
Njegos Golocevac (foto dreapta) este mijlocas ofensiv, s-a născut 21.08.1983, are 1.73 m şi 73 kg. A semnat pe trei ani cu FC Otelul, iar transferul său a costat 40.000 de euro.
Marius Stan, director general FC Oţelul, a declarat: "Sunt doi jucători valoroşi care sper să ne ajute mult. Portarul îi va face o concurenţă serioasă lui Kolev, în timp ce mijlocaşul este un număr 10 autentic cum nu prea există în Liga I."
Cei doi sârbi vor veni la Galaţi la finalul acestei luni, o dată cu reluarea pregătirilor pentru campionatul 2009-2010.
Roş-alb-albaştrii, spre Tg. Jiu
Delegaţia FC Oţelul Galaţi care pregăteşte meciul cu CS Pandurii Lignitul Tg. Jiu, din ultima etapă a Ligii I, ediţia 2008-2009, a plecat luni dimineaţă spre destinaţie. Plecarea roş-alb-albaştrilor de la stadionul "Oţelul" s-a petrecut la ora 08.30.
Antrenorul Petre Grigoras va avea la dispoziţie cu această ocazie doar 15 fotbalişti: 2 portari şi 13 jucători de camp. Este vorba despre: Alexandru Bourceanu, Marian Cârjă, Petrică Dragos, Ramses Gado, Gabriel Giurgiu, Paulius Gribauskas, Jivko Jelev, John Ibeh, Silviu Ilie, Stoian Kolev, Gabriel Paraschiv, Cornel Râpă, Adrian Sălăgean, Cristian Sârghi, Frane Vitaici.
Partida CS Pandurii Lignitul Tg. Jiu - FC Oţelul Galaţi, din etapa a XXXIV-a a Ligii I, va avea loc miercuri, de la ora 20.00.