Conducerea clubului vasluian trebuie sã rezolve în scurt timp problema antrenorului principal, având în vedere cã la sfârsitul sãptãmânii viitoare va avea loc reunirea lotului.
Odatã cu încheierea acestei editii de campionat, lucrurile s-au mai linistit în liga lui Miticã, iar jucãtorii, dupã ce si-au încasat banii ce li se cuveneau, s-au îndreptat spre locurile de bastinã, alãturi de familie si prieteni. La Vaslui, ca si la alte echipe din Liga I, sefii clubului încã mai lucreazã, antrenorul fiind principala problemã a "galben-verzilor".
Dupã cum se stie, Viorel Moldovan a fost demis cu doar douã etape înaintea finalului de sezon, iar locul sãu pe banca tehnicã a fost luat de cãtre secundul Cristi Dulca, care a câstigat meciurile cu Rapid si Craiova, ducând la bun sfârsit treaba începutã de Hizo si Moldovan. Din motive lesne de înteles, conducerea "galben-verzilor" nu se poate baza pe tânãrul antrenor pentru sezonul urmãtor, mai ales cã echipa vasluianã va juca în preliminariile Europa League, fiind nevoie de un antrenor cu experientã.
Astfel, problema antrenorului trebuie rezolvatã pânã la sfârsitul sãptãmânii viitoare, atunci când va avea loc reunirea lotului, conducerea clubului aflându-se în discutii cu mai multi antrenori, situatia urmând a fi rezolvatã cât de curând. Zvonurile îl dau ca favorit pe cehul Dusan Uhrin jr., fost tehnician al Politehnicii Timisoara si CFR Cluj, actualmente pe banca celor de la Mlada Boleslav, alte douã nume vehiculate fiind tehnicianul Otelului Galati, Petre Grigoras, sau Mihai Stoichitã, actualmente liber de contract.
Joc pentru liga a III-a
Echipa secundã a Vasluiului va întâlni mâine, la Roman pe Rapid Dumesti, reprezentanta judetului Iasi la barajul de promovare în Liga a III-a.
Dupã ce a câstigat campionatul judetean de fotbal, FC Vaslui II joacã mâine meciul decisiv pentru promovarea pe cea de-a treia scenã fotbalisticã a tãrii. Adversara "galben-verzilor" va fi reprezentanta judetului Iasi, Rapid Dumesti, echipã în cadrul cãreia se aflã mai multi fosti jucãtori ai Politehnicii Iasi. Meciul dintre cele douã echipe se va disputa pe stadionul "Municipal" din Roman, începând cu ora 17.30. Pentru jocul de mâine, antrenorul satelitului Costinel Botez îi va avea la îndemânã si pe tinerii fotbalisti care nu prea au evoluat în cadrul primei echipe. Puia, Andronic, Papp, Stefoi, Balaur si Buhãescu vor pune umãrul ca echipa secundã sã reuseascã sã acceadã în Liga a III-a.