Clubul spaniol de fotbal Real Madrid a obţinut aproximativ 153 de milioane de euro din împrumuturi, din care jumătate de la casa de economii Caja Madrid, bani destinaţi achiziţionării unor noi "galactici", precum Kaka şi Cristiano Ronaldo.
"
Creditul este în valoare de 76,5 milioane euro, jumătate din totalul sumei", a declarat un purtător de cuvânt al Caja de Madrid, confirmând doar parţial informaţiile apărute în publicaţia El Mundo.
Conform cotidianului spaniol, Real Madrid ar fi obţinut două împrumuturi, unul de la Caja de Madrid, iar un altul de la banca Santander, pentru a finanţa aceste achiziţii. Caja Madrid nu a confirmat destinaţia acestor fonduri, în timp ce banca Santander şi clubul madrilen nu au dorit să facă comentarii pe marginea acestui subiect.
Conform El Mundo, consiliul de administraţie al Caja de Madrid, inclusiv reprezentanţii sindicatelor şi ai partidelor politice de stânga, au votat acest împrumut, în timp ce sumele astronomice plătite pentru Kaka şi Cristiano Ronaldo în plină criză economică au generat critici.
Cele două organisme financiare consideră operaţiunea fără risc, întrucât aceasta este garantată pentru 600 milioane de euro, sumă pe care clubul o va primi de la societatea audiovizuală Mediapro pentru drepturile televizate.
Real Madrid, sub conducerea noului preşedinte Florentino Perez, a "
dinamitat" piaţa transferurilor transferându-i săptămâna trecută pe portughezul Cristiano Ronaldo, pentru suma istorică de 93 milioane euro, şi pe brazilianul Kaka pentru 65 milioane euro.