Deplasare marca Sportul Studentesc

Deplasarea de la Câmpina am pregătit-o cum nu se poate mai prost. Sincer să fiu nici nu știu de ce am avut așa de tare pata pusă să mă duc. Poate pentru că n-am mai ieșit cam de mult din București. În fine… Vineri, după ce am terminat treaba, în loc să mă duc acasă să bag somn, mi s-a făcut sete. Stabilesc cu Alin programul de lins beri la Bordo cu stingerea pe la 1, că doar mă aștepta o zi grea, la 5 urmând să mă trezesc ca să ajung la tren. Ha… Pe cine creadeam eu că păcălesc? Într-adevăr, până la 1 am stat în cârciuma de lângă strand, la care a apărut între timp încă un tovarăș de suferință, al cărui nume, spre rușinea mea nu am reușit însă să îl rețin nici acum la a doua întâlnire, după ce ne-am văzut prima dată în Mansarda lui Jumbo. Am problema asta în general. Nu țin minte un nume nici să mă pici cu ceară! Să revin… În timp ce ne scobeam în buzunare după 90 de RON pentru a achita nota, ne vine în același timp o idee. Telepatie, nu alta! Să mergem în club. Nu mai știu care a fost prima opțiune, dar în taxi am schimbat destinația și am ajuns în El Comandante. 20 intrarea de caciulă, un shot și o bere de deschidere, atmosferă încinsă, faună interesantă, merge și a doua bere și a treia, caut garderoba să scap de geacă vreo jumătate de oră, până la urmă aflu că n-au așa ceva, dansăm, ne băgam în seamă, lumea începe să plece, plecăm și noi. Eu nu mă las învins așa ușor și îi fac o vizită lui Radu în Purple. Alin mi s-a părut cam dărâmat și nu mai avea chef de senzații tari. Cu toate că s-a retras, sâmbătă pe la 3 m-a sunat să mă întrebe de ce e zgâriat pe coaste! Pana mea! De unde să știu? Ajung în Purple pe la 4, Radu ocupat până peste cap cu comenzile nu prea avea chef de vorba, așa că îmi iau vreo două-trei beri pe care le dau repede peste cap, îmi chem un taxi, pe la 5 fără ceva ajung acasă, fac un duș scoțian, dau spargerea în frigider, bag în sac la grămada o pungă de pui Shanghai, mere si cutii cu zahăr ars, dar și nelipsita cameră foto. Val-vârtej ies pe ușă, neavând să arunc alor mei decât un “Plec la Câmpina!”. Pas alergător până la non-stop, 3 pachete de țigări și 6 batoane de Mars. Gata! Sunt pregătit de deplasare. Îmbălsămat, dar pregătit. Taxiul mă asteaptă, nu e trafic mai deloc, în 10 minute sunt la gară.

Ovidiu deja mă așteaptă cu biletele în dinți, mergem la peronul 3, urcăm în tren, găsim locuri lângă o fătucă simpatică, apoi până ne punem în mișcare bag repede două țigări. Schimb câteva impresii matinale cu frate-miu, da’ n-am stare, iau camera și ies pe holul vagonului (clasa 2, tren personal), îmi aprind o țigară și încep să filmez peisajul ieșit jumătate pe ușă. Starea euforică și aerul care mă izbește în față, răvășindu-mi pleata, îmi trezesc amintiri nostalgice din perioada cât faceam toată țara cu unchi-miu (demult oale și ulcele) pe vagonul poștal. La Buftea se urcă-n tren o gloată gălăgioasă de elevi plecați la munte, la Bușteni, cu “clasa”. Câteva fete par mai măricele și mă bag în vorbă, deschizând discuția oferindu-le câte un măr. Observ cu atenție abdomenul ultraplat, cum de mult nu am mai văzut, al uneia dintre ele și devin un pic îngrijorat. Aflu că sunt în clasa a 9-a, fac repede un calcul și mă retrag repede strategic ca nu cumva să fiu catalogat de vreun profesor ca pedofil. Tot strategic le oferă unor băieți mai subdezvoltați restul merelor din sac. Fetele plictisite dau drumul la manelele nelipsite din telefonul mobil. Ovidiu nu se lasă mai prejos și scoate padul. Oferta mai diversificată. Vreau să fac pe DJ-ul și răsfoiesc playlistul. Găsesc ceva interesant și în tren începe să răzbată melodia de mare notorietate “Trăiască România” acompaniată de răgetele mele și, după câteva momente de ezitare, de ale lui Ovidiu. Mai ascultăm câteva melodii după care îmi amintesc că la meci trebuie să vină și gașca veselă din Cotroceni. Îl pun pe Ovidiu să sune să vedem pe unde se găsesc. Urmează o convorbire scurtă în urma căreia aflăm că băieții sunt în Câmpina de la ora 1. Cam de la ora la care eu părăseam Bordo-ul. Ce dracu’ căutau de la ora aia în Câmpina nici acum nu m-am lămurit. Amintindu-ne de meci, am început să cântăm câteva slagăre războinice, înainte să intrăm în Florești. Pe aceleași ritmuri am coborât din tren tulburând liniștea din mica localitate prahoveană.

În gară ne așteptau zgribuliți Cei 10 negri mititei care sunt… doar 5. Mâncaseră la frig în timpul nopții de tremura și kktu’-n ei. Inițial fuseseră 6, da’ unu a cedat și a făcut cale-ntoarsă la București. E doar ora 8 și mergem la prima cârciumă care ne iese în cale. Plăcut surprins că au Beck’s bag repede două sticle, urmată de o a treia. Ne punem pe la 9 în mișcare, Ovidiu venind cu ideea de a merge în centru să mâncăm niște mici. Trecem pe lângă stadion, pustiu la aceea oră. Cu aparatul agățat de gât pozez tot ce-mi iese în drum, mai puțin o pisică moartă. Ajungem la un râu, unde zăbovesc câteva minute pentru a trage câteva cadre mai interesante. Restul ajunsese deja în cealaltă parte a podului până am terminat.

Măresc pasul și îi ajung din urmă exact când se apucau să escaladeze un deal. Nu trebuie să îmi spună nimeni a cui a fost ideea. Din vârf, Ovidiu îmi strigă: “Hai să te văd ce poți, dacă vrei să mergi cu mine în Bulgaria la munte!” Mda… Miercuri mă luasem de el, după meciul cu Prefab, că nu mă ia niciodată la munte. Proastă inspirație, da’ nu vorbeam eu, ci mai degrabă lada de bere pe care o lichidasem. Orgolios nu mă opun și încep să urc panta abruptă. Poticnit, după ce de două ori o cam luasem la vale, ajung pe creastă. De suflu nici nu mai aduc vorba, pentru că nu mai aveam așa ceva. Facem poze, cu stadionul în spatele nostru, apoi mai urcăm puțin, dăm de niște băștinași pe care îi întrebăm cum ajungem în oraș, însă facem cale întoasă pentru că m-am săturat de plimbări la iarbă verde. Cobor cu frâna de mână trasă, manevră care durează 10 minute până ajung din nou la asfalt. Cu cântec înainte marș luăm drumul către stadion.

Cu mare veselie ne facem apariția pe arena din Poiana Câmpina: “Pe stadion, când am intrat / Cu sapa-n gură ne-au aplaudat” a fost refrenul preferat până la începutul meciului. Pe la ora 10 și-au făcut apariția nori amenințători și de duș nu am scăpat…

Dacă nu v-ați plictisit încă, eu unul deja am obosit, voi continua relatarea da’ cu mai puține amănunte…

Dezbrăcați la bustul gol am început să ne facem simțită prezența și până la fluierul de start nu ne-a tăcut gura. Meciul a început favorabil, porumbeii noștri vrând parcă să arate că de fapt sunt vulturi. Cam zece minute am avut un licăr de speranță că voi vedea fotbal. Da’ m-am înșelat, doar un foc de paie. Colac peste pupăză, Irimia greșește marcajul și e 1-0 pentru gazde. Deja ne-a trecut cheful de cântat și o stare de moleșeală ne-a cuprins pe toți. Dedu e schimbat înainte de pauză de Ferfelea, care între cele două reprize își exersează șutul de la distanță. Mai bine ar fi repetat câteva pase de la doi-trei metri și cum să își țină gura pentru că nu a durat mult și a plecat înjurând la cabine. Când nimeni nu se mai aștepta, egalăm. Ca să vezi drăcie! Curelea a reluat slab cu capul o centrare a lui Varga, portarul a respins până la Cojocnean, care a băgat varza-n ațe. Nu m-ar fi mirat dacă rata…

Și uite așa l-am băgat pe Chițu în ședință, ceva scandal pe la cabine, cu strigături, geamuri sparte și jandarmi. Îi relatez repede lui Andrei la telefon episodul, îi spun să sune corespondentul și să bage știrea pe site. Ovidiu revine cu ideea de a merge în centru să mâncăm mici. Ca să nu avorteze de poftă, îl aprob. Proastă mișcare. Aveam impresie că avem de mers maxim doi kilometri, da’ când colo am bătut cel puțin șapte până la stabilimentul cu pricina. Bagăm la ghiozdan câte șase de căciulă, fac cinste cu un rând de bere, eu mai rad încă două și suntem gata să mergem la tren. Ovidiu fixează ritmul și distanța dintre mine și el crește văzând cu ochii. Ajung la gară cu 10 minute în urma lui. Deja a cumpărat bilete, mergem pe peron și trenul apare la fix. Între timp mă sună și Alin care are chef de o nouă ieșire, da’ nu îi promit nimic. Îi zic doar că dacă reușesc să dorm în tren, poate voi fi în stare de o ieșire mică. Da’ nu a fost cazul…

În trenul ăla nimeni nu a mai putut la un moment dat. Au avut grijă băieții noștri veseli. Episodul merită relatat separat, așa că o voi face mai târziu și cu imagini. În Gara de Nord cumpăr patru cutii de bere, Ovidiu o sticlă de suc, spargem gașca, luăm un taxi și mergem la Nicu să facem briefingul de rigoare. Ghinion însă. Nicu e plecat la rubedenii, așa că mă mulțumesc cu o bere și să constat modificările pe care le-a făcut în bar. Chem taxi, iau cu mine și berile, îl las pe Ovidiu la Sir, ajung acasă, bag repede o baie fierbinte, adorm de vreo trei-patru în cadă și, după două ore, ies cât de cât fresh dintre aburi. Un Nurofen, scriu repede câteva rânduri despre meci. Și, în sfârșit mă bag, la somn! Leka noci deta! Vise, vise, numai în alb și negru!