|






























|
Victoras Iacob va semna joi un contract valabil pe doi ani cu Iraklis
Conform ziarelor din Grecia, Victoraş Iacob este aşteptat să sosească joi la Salonic pentru a semna contractul cu Iraklis. Dacă va trece vizita medicală, el va semna un contract valabil pe două sezoane cu gruparea elenă, având un salariu stagionar de 150.000 de euro.
Ideea aducerii lui Iacob a venit din partea lui Oleg Protasov, deoarece acesta a colaborat foarte bine cu Dică pe vremea când aceştia făceau furori cu Steaua în competiţia internă şi externă. El va alinia din sezonul viitor o noua tactică, asemănătoare cu cea aplicată la Steaua, cu Dică în poziţie de al doilea atacant şi de servant pentru Iacob, care va fi vârf împins. După venirea lui Iacob, se vor demara negocierile pentru aducerea căpitanului Stelei, Sorin Ghionea, în centrul defensivei grecilor, acesta fiind unul din obiectivele clubului în această vară.
Iraklis a mai transferat un jucător în ultimele zile şi este vorba despre argentinianul celor de la Asteras Tripolis, Mauro Milano. Jucătorul născut la Buenos Aires şi care îşi petrece vacanţa în ţara natală, a semnat duminică, prin fax, un contract valabil pe doi ani cu gruparea elenă. Acesta va veni sâmbătă pentru a efectua vizita medicală şi după aceea va fi prezentat.
Taguri:
Victoras Iacob
Nicolae Dica
Mauro Milano
Iraklis Salonic
Oleg Protasov
Comenteaza
Ultimele stiri - Grecia: Ethniki Katigoria
Sâmbătă seară, a avut loc la Atena, pe stadionul "Spyros Louis", finala Cupei Greciei, în care s-au întâlnit PAOK Salonic şi AEK Atena. Echipa antrenată de Răzvan Lucescu s-a...
Antrenorul echipei de fotbal PAOK Salonic, Răzvan Lucescu, a declarat, pe Aeroportul Henri Coandă, că obiectivul său este de a câştiga titlul în Grecia şi nu de a...
Tehnicianul Michael Skibbe, selecţionerul Greciei din 2015, a fost demis, joi, de conducerea federaţiei elene, relatează L’Equipe.
Succesorul lui Skibbe este Angelos...
Internaţionalul ivorian Yaya Toure a semnat pentru echipa greacă de fotbal Olympiakos Pireu, la care revine după 12 ani, a anunţat clubul cu 44 de titluri de campion în palmares,...
Clubul PAOK Salonic a anunţat, luni, că tehnicianul Răzvan Lucescu şi-a prelungit contractul, noul acord fiind valabil până la 30 iunie 2020.
Răzvan Lucescu a preluat...
Clubul grec Panathinaikos Atena a fost exclus din toate competiţiile europene pentru următoarele trei sezoane, după ce a "încălcat dispoziţiile referitoare la plăţile...
Formaţia PAOK Salonic, antrenată de Răzvan Lucescu, a învins, luni, pe teren propriu, cu scorul de 3-0, echipa AEL Larissa, într-un meci din etapa a 21-a a campionatului...
grec Pantelis Kapetanos, fost la FCSB şi CFR Cluj, alături de nume importante precum Tevez, Kuyt sau Mario Gomez se află pe o listă cu sportivi care au beneficiat de excepţii de uz terapeutic...
Formaţia Skoda Xanthi, antrenată de Răzvan Lucescu, a fost învinsă, duminică, în deplasare, cu scorul de 1-0, de echipa Larissa, într-un meci din etapa a 29-a,...
Formaţia Skoda Xanthi, antrenată de Răzvan Lucescu, a remizat, duminică, pe teren propriu, scor 0-0, cu echipa PAOK Salonic, în etapa a 20-a a campionatului Greciei. PAOK se află pe locul...
Antrenorul român Răzvan Lucescu s-a calificat, marți, cu echipa Skoda Xanthi în sferturile de finală ale Cupei Greciei la fotbal, deși a pierdut meciul susținut în deplasare cu OFI Creta,...
|
|
|
|
S-au nascut azi

Alex Iordan
România
38 ani
Alexandru Bădoiu
România
45 ani

Anton Pfeffer
Austria
61 ani

Artur Ioniță
Moldova
36 ani
Caius Novac
România
105 ani
Corneliu Pulhac
România
42 ani
Cosmin Bârnoi
România
29 ani
Cristian Albu
România
33 ani

Cristian Balaj
România
55 ani

Daniel Güiza
Spania
46 ani
Daniel Lupașcu
România
45 ani
Daniel Pancu
România
49 ani
Edgar Salli
Camerun
34 ani

Gerardo Gordillo
Guatemala
32 ani

Hakan Arıkan
Turcia
44 ani

Jan Heintze
Danemarca
63 ani

Jan Kromkamp
Olanda
46 ani

João Aurélio
Brazilia
38 ani

Jorginho
Brazilia
62 ani

Julien Escudé
Franța
47 ani

Karim Ziati
Algeria
44 ani

Manuele Blasi
Italia
46 ani
Marius Onofraș
România
46 ani

Niclas Jensen
Danemarca
52 ani

Phil Jagielka
Anglia
44 ani

Rinat Bilyaletdinov
Rusia
69 ani
Stere Adamache
România
85 ani

Thierry Henry
Franța
49 ani

William Gallas
Franța
49 ani

Øyvind Leonhardsen
Norvegia
56 ani
|
|
|
|