Atacantul portughez Cristiano Ronaldo, aflat în vacanţă în ţara natală, s-a declarat încântat luni de noul angajament cu Real Madrid, apreciind că "
va fi minunat să joace cu Kaka", o altă vedetă achiziţionată recent de gruparea madrilen.
Răspunzând ziariştilor portughezi aflaţi în număr mare în faţa unei vile din Algarve unde este cazat pentru câteva zile, Cristiano Ronaldo a declarat că nu toate aspectele transferului său la Real au fost stabilite.
"
De exemplu, eu nu ştiu încă când voi fi prezentat. De un lucru mă bucur însă, voi juca cu Kaka, un mare fotbalist, unul dintre cei mai buni din lume, dar şi cu Raul, Casillas sau Guti", a precizat jucătorul portughez.
Ronaldo, în vârstă de 24 de ani, a adăugat că este "
nerăbdător să ajungă în Spania şi să înceapă treaba". "
Eu am spus-o mereu, Real Madrid este un club la care îmi doream să joc. Va fi o mare provocare pentru mine", a adăugat jucătorul.
Cristiano Ronaldo a mai spus că nu are încă un domiciliu la Madrid şi că s-a apucat de învăţat spaniola. "
Dar acum este momentul să mă odihnesc, să stau cu familia mea, pentru ca apoi să încep în forţă, să dau tot ce am mai bun", a conchis starul.