Federaţia egipteană de fotbal a decis suspendarea campionatului, pe termen nedeterminat, în urma tragediei produse miercuri seara pe stadionul din oraşul Port Said, când confruntările dintre suporteri, după meciul dintre echipele Al-Masry şi Al-Ahly (3-1), s-au soldat cu 74 de morţi.
Preşedintele federaţiei, Samir Zaher, a anunţat suspendarea campionatului şi deschiderea unei anchete.
În afara celor 74 de morţi, peste 200 de persoane au fost rănite în confruntările dintre fani.
Surse poliţieneşti au precizat că securitatea din Port Said este asigurată în prezent de armată şi poliţie.
Şeful Consiliului Suprem al forţelor armate din Egipt, Mohamed Hussein Tantawi, a ordonat elicopterelor armatei să se deplaseze la Port Said (nord-est) pentru a transporta la Cairo echipa Al-Ahly şi fanii acesteia.
Consiliul Suprem al forţelor armate a decretat joi trei zile de doliu după tragedia de la Port Said.
Suporterii lui Al-Masry şi Al-Ahly întreţin de mult timp o rivalitate. În trecut au mai avut loc ciocniri între fani, iar autobuzele celor două echipe au fost lovite cu pietre.