Antrenorul formaţiei de liga a doua FC Botoşani, Cristian Popovici, speră ca echipa sa să produsă surpriza optimilor de finală ale
Cupei României la fotbal şi să elimine din competiţie pe CFR Cluj.
El a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că jucătorii săi vor face deplasarea la Cluj-Napoca, pentru meciul de miercuri, la fel de relaxaţi cum au făcut-o la Vaslui, când au învins cu 1-0 pe FC Vaslui.
"Surpriza ar fi ca FC Botoşani să se califice în sferturi. Am intra, ca să zic aşa, în istorie, în istoria clubului. Ar fi un motiv de mândrie pentru toată lumea. Şi la Vaslui nu ne dădea nimeni nicio şansă. Noi am crezut că vom reuşi. De data asta cred că vom fi trataţi mult mai serios, dar fotbalul îţi oferă tot timpul surprize", a afirmat Popovici.
Tehnicianul formaţiei botoşănene este nemulţumit de sistemul competiţional din Cupa României, care permite ca o echipă mai slab cotată, cum este FC Botoşani, să joace, într-o singură manşă, pe terenul campioanei României.
"Singurul regret este că nu am reuşit să jucăm în faţa propriilor suporteri, pe un stadion arhiplin. Era o bucurie pentru toţi suporterii noştri să vadă pe CFR Cluj, o echipă de Champions League. E o decizie destul de pripită şi împotriva fotbalului", a adăugat Popovici.