Liber de contract după ce s-a despărţit de Al Hilal, Wesley Lopes a devenit o ţintă pentru CFR Cluj.
Brazilianul este dorit de Arpad Paszkany în Gruia, însă mutarea are şanse mici să se materializeze. Wesley are oferte importante din ţările arabe, iar CFR Cluj nu îi poate oferi nici jumătate din contractul pe care îl doreşte.
Liber de contract după despărţirea de Al Hilal, Wesley Lopes , fost jucător şi la FC Vaslui, a intrat în atenţia echipei din Gruia. Conducerea clujenilor l-a contactat şi i-a oferit un contract pe doi ani de zile, însă atacantul e tentat să dea curs altor oferte! Wesley are propuneri importante tot din zona ţărilor arabe, iar CFR-ul nu îi poate oferi nici jumătate din contractul pe care ar urma să-l primească din partea altor cluburi. La Al Hilal atacantul a încasat 1,2 milioane de euro în ultimul sezon, sumă imposibilă pentru orice formaţie din România. Prin comparaţie, cel mai bine plătit fotbalist al CFR-ului este Ciprian Deac, mijlocaşul încasând 380.000 de euro pe sezon, cel mai mult din toată Liga 1.
CFR Cluj l-a ochit pe Wesley încă de pe vremea când acesta evolua la Vaslui. În 2011, brazilianul a intrat în negocieri cu oficialii clujenilor, dar discuţiile s-au împotmolit din nou la bani. Wesley câştiga 350.000 de euro la vremea respectivă şi a cerut încă 50.000 de euro în plus pentru a accepta să joace în Gruia. Cum cererea i-a fost respinsă, fotbalistul a continuat la Vaslui, iar în vara trecută s-a transferat la Al Hilal. În Arabia Saudită a avut un sezon excelent şi a câştigat titlul de golgheter la Al Hilal, cu 17 goluri înscrise în 24 de partide. Jucătorul a intrat în conflict cu conducerea clubului şi a fost nevoit să plece, însă nu duce lipsă de oferte. El se află pe lista campioanei Al Fateh, dar şi cei de la Al Shabab s-au interesat de serviciile sale. Astfel, un transfer în Gruia are şanse infime de reuşită în acest moment.
Wesley Lopes (32 de ani) a mai evoluat în carieră pentru Suwon (Correa de Sud), Fortaleza (Brazilia), Penafiel (Portugali), Deportivo Alaves (Spania), Vitoria Guimaraes (Portugalia), Grasshiper (Elveţia) şi Pacos Fereira (Portugalia) şi Leixoes (Portugalia).
2 milioane de euro este suma pe care FC Vaslui a încasat-o din vânzarea lui Wesley la Al Hilal.
63 de goluri a înscris Wesley pentru FC Vaslui.
27 de reuşite a avut în sezonul 2011-2012, cel mai bun din cariera sa.