Primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, a declarat, în cadrul ședinței Consiliului Local Craiova, că municipalitatea nu are nicio problemă ca echipa FC Universitatea Craiova să joace pe Stadionul "Ion Oblemenco", cu condiția ca aceasta să aibă alt investitor decât pe Adrian Mititelu, aflat în procese cu Primăria, iar în aceste condiții orice contract ar fi ilegal.
Vasilescu a făcut aceste declarații răspunzând unei interpelări făcute de consilierul PDL Dan Cherciu, care a cerut detalii cu privire la motivele pentru care echipa FC U Craiova nu poate juca pe "Ion Oblemenco". Primarul Craiovei a explicat că Adrian Mititelu nu mai avea contract cu Primăria Craiova pentru stadionul "Ion Oblemenco" din anul 2010, iar din 2008 nu a mai achitat nici o sumă de bani cu titlu de redevență, taxă sau impozit ori plată a utilităților, valoarea acestor datorii ridicându-se la 500.000 de euro.
"În anul 2011, Primăria Craiova i-a prezentat lui Adrian Mititelu un contract rezonabil, pe care însă a refuzat să-l semneze și a mutat echipa la Severin, pentru că acolo a fost mai avantajos. Acum vrea să fie primit din nou pe 'Ion Oblemenco', în condițiile în care se află în litigiu cu municipalitatea. Ideea este că dacă Adrian Mititelu își plătește datoriile de 500.000 de euro poate să joace pe stadion. Dar el cere de la noi trei milioane de euro pentru investiții pe care pretinde că le-ar fi făcut pe 'Ion Oblemenco', dar care nici nu există și nici nu are acte doveditoare, în condițiile în care tot bugetul pentru investiții pentru 2013 este de cinci milioane de euro pe anul 2013. În plus, el s-a angajat prin contract că nu cere să îi fie decontate cheltuielile, iar procesul cu pretențiile financiare ar fi trebuit să se încheie de la primul termen. Avem procese cu el și nu putem semna alt contract cu el, pentru că ar fi ilegal. Ar deveni o chestiune penală pentru mine și pentru oricine semnează, în condițiile în care ne aflăm în litigiu", a explicat primarul Craiovei.
Olguța Vasilescu a mai afirmat că Mititelu a transmis clar că, dacă nu va primi bani de la bugetul local, nu poate duce mai departe această echipă. "Eu am vrut să îl ajut să facă echipă, dar el mi-a spus foarte clar: dacă municipalitatea nu îi dă bani, nu poate să ducă în spate această echipă de fotbal. Or noi nu dăm bani la fotbal, pentru că s-au mai dat în anii trecuți două milioane de lei care au ajuns în buzunarele lui, nu au intrat la echipă. Când s-au dus funcționarii să întrebe ce a făcut cu banii, pentru că venea Curtea de Conturi, i-a luat la bătaie. Aici este nenorocirea, nu că are cineva ceva cu el. S-a făcut o echipă a municipalității. Faptul că gloriile Craiovei Maxima sunt alături de această echipă, spune foarte multe. Dacă echipa va avea un alt investitor, nu avem nicio problemă să semnăm cu el. În acest moment, nimeni din Primăria Craiova nu vrea să mai semneze nimic atunci când este vorba despre Adrian Mititelu", a mai spus Olguța Vasilescu.
Consilierul PDL Dan Cherciu a propus înființarea unei comisii din rândul consilierilor care să încerce să aibă un dialog cu Mititelu, iar Vasilescu a fost de acord cu propunerea și i-a spus acestuia că poate să conducă această comisie. "O parte dintre cetățenii Craiovei țin cu o echipă de fotbal, altă parte ține cu o altă echipă. Însă noi suntem obligați să acordăm tratament egal și nediscriminatoriu oricărei echipe care este afiliată legal la FRF. Aici nu e vorba de interesul unora sau altora, nu suntem noi parte într-un conflict care nici măcar nu este al nostru. Este posibil să își plătească unii altora niște polițe... Încă o dată micile interese al unora care conduc vremelnic destinele acestui oraș nu îi interesează pe cetățeni. Avem două echipe și mi se pare normal ca, în condițiile în care au aceleași drepturi și obligații, să poată avea acces pe un teren care este proprietatea municipalității. Dacă mâine vor fi trei echipe, foarte bine, nu decide CLM care echipă are dreptul să joace în oraș. Dacă mă întrebați pe mine, consider că două echipe pentru Craiova este foarte mult în actualele condiții economice, dar, dacă va fi să rămână una singură, asta se va decide pe terenul de fotbal, într-o competiție sportivă, și nu în Consiliul Local Municipal, sau, mai rău, cum s-a mai întâmplat, în locuri care nici măcar nu sunt foarte transparente", a spus Cherciu.
Consilierul PNL Pavel Badea, președinte CS U Craiova, a afirmat că este imposibil ca cineva să aibă o discuție cu Mititelu. "Domnul Cherciu, vă rog să mă credeți că este imposibil să ai o discuție cu Mititelu. Chiar o să rog consiliul, o să îi propun doamnei primar să vă lase pe dumneavoastră să faceți o negociere cu domnul Mititelu. Dânsul este foarte dificil, are impresia că e deținătorul adevărului absolut. Știți ce s-a întâmplat cu cei 20 miliarde de lei vechi pe care primăria i-a dat lui? S-au dus cei din primărie să îl întrebe cum a cheltuit banii respectivi și știți ce au pățit? I-a aruncat afară din club, nu a vrut să dea nici un fel de explicație pe banii pe care Primăria i-a dat. Dar dacă dumneavoastră aveți calități, și eu sunt sigur că aveți aceste calități, i-aș recomanda doamnei primar să faceți această discuție cu dânsul. Noi am vrea să avem o singură echipă însă e imposibil de negociat cu domnul Mititelu", a spus Badea.