Atacantul formaţiei Petrolul Ploieşti, Adrian Mutu, va fi indisponibil două săptămâni după intervenţia chirurgicală suferită la genunchiul drept, a anunţat, marţi, într-o conferinţă de presă, antrenorul Răzvan Lucescu.
"Adrian a avut o mică intervenţie la genunchiul drept şi va lipsi două săptămâni. S-a preferat să se facă acest lucru pentru a nu i se pune piciorul în ghips, iar în două zile va putea face mişcare şi îşi va păstra, astfel, tonusul. Nu este nimic grav, dar regret această accidentare a lui cu totul neaşteptată, mai ales că era într-o formă excelentă, se antrena bine şi trăgea echipa după el. Sunt convins că are ambiţia de a reveni cât mai repede şi va trece cu bine peste acest episod", a afirmat tehnicianul, conform site-ului oficial al FC Petrolul.
În afară de Mutu, antrenorul Răzvan Lucescu nu îi va putea folosi pentru meciul de miercuri cu Astra Giurgiu nici pe Marinescu, Morar, Gerson şi Alcenat, toţi accidentaţi.
Echipa Petrolul Ploieşti întâlneşte, miercuri, de la ora 20:30, pe teren propriu, formaţia Astra Giurgiu, într-o partidă contând pentru prima manşă a semifinalelor Cupei României.