Marcatorii sunt cei care fac diferenţa prin simplul fapt că introduc mingea în poartă. Fortuit, forţat, spectaculos, controversat, de fiecare dată diferenţa trebuie să decidă o câştigătoare, oricât de aiurea ar părea destinul acesteia. Astfel, cupele ajung în vitrine, medaliile în sertare, iar dacă unul dintre fotbalişti nu primeşte o pensie sau o rentă viageră, o vinde pe Ebay sau pe Okazii.ro, unde se licitează mai mult şi mai repede.
De patru ori s-a întâmplat ca jucătorul care deschide scorul să fie şi ultimul, cel care închide tabela, după cum spune un vechi clişeic prozaic; nu sunt puse la socoteală meciurile cu un singur marcator. De fiecare dată acel jucător a fost ca un talisman pentru echipa care a marcat deoarece aceasta şi-a adjudecat trofeul în anul respective (1943 – Turnu-Severin, 1959 – Dinamo, 1964 – Dinamo, 1969 – Steaua, 2001 – Dinamo). Dinamo a avut trei jucători care au reuşit acest lucru pentru club – Iosif Szakacs în 1959, Octavian Popescu în 1964 şi Adrian Mihalcea în 2001.
Primul a fost Ludwig de la CFR Turnu-Severin în ultima finală de Cupă dinaintea războiului în 1943; primul gol l-a marcat în minutul 32 şi ultimul l-a înscris în minutul 83 şi a echipa sa câştigat meciul cu Sportul Studenţesc, 4-0. Ultimul care a reuşit acest lucru a fost Adrian Mihalcea în 2001, când echipa la care juca, Dinamo Bucureşti, a învins cu 4-2 pe Rocar Bucureşti; în acea finală, ialomiţeanul a deschis scorul în minutul 6 şi a marcat ultimul gol în minutul 72.
Cele mai rapide goluri într-o finală de Cupa României au fost înscrise în minutul 2 de doi jucători legitimaţi la echipe bucureştene; prima dată s-a întâmplat în 1971 când Mircea Lucescu deschidea scorul pentru Dinamo în finala pierdută cu Steaua, 2-3 şi în 1997 când Sabin Ilie deschidea scorul pentru Steaua în finala câştigată cu 4-2 în faţa lui FC Naţional Bucureşti.
În 12 situaţii, finalele au fost decise de un singur gol (din care 6 în prima repriză, 4 în a doua repriză şi 2 în reprizele de prelungiri); ultima finală decisă de un gol a fost chiar anul trecut când Petrolul Ploieşti a câştigat trofeul prin golul lui Bokila; ultima finală decisă de un gol marcat în prelungiri s-a întâmplat în 2006 când Rapidul a învins pe FC Naţional prin golul lui Daniel Niculae din minutul 91. Partida cu cea mai lungă aşteptare pentru marcarea unui gol în finala a avut loc în 1953, când Vaczi a marcat în minutul 110 pentru Arad cu CCA Bucureşti.
Fotbalistul care a deschis de cele mai multe ori scorul în meciuri de finală este Iuliu Baratky (în 5 rânduri – 1 dată în 1937, 1 în 1939 şi de 3 ori în 1940, de fiecare dată pentru Rapid). Primul gol într-o finală a fost reuşit de Alexandru Schwartz în minutul 5 în ediţia din 1934, când Ripensia Timişoara a bătut U Cluj cu 3-2, o finală anulată şi câştigată apoi din nou de timişoreni cu 5-0.
De 67 ori din 80 de ocazii (meciuri din finală, inclusiv rejucările), echipa care a deschis scorul a câştigat trofeul Cupei, iar de 12 ori echipa care a deschis scorul nu a reuşit să-şi adjudece trofeul (Steaua şi Rapid au fost protagonistele unor astfel de situaţii); în 2010 a fost singura dată când nu s-a marcat nici măcar un gol în cele 120 de minute (regulamentare şi de prelungire).
În partidele din finală în care s-au înscris mai mult de un gol, conjunctura de avea o echipă care înscrie primul şi ultimul gol al meciului s-a repetat de 37 de ori, Steaua reuşind asta de 11 ori, ultima dată chiar în finala disputată la Braşov în 2011, urmată de Rapid – 6 şi Dinamo – 5.