Formaţia Astra Giurgiu, care s-a impus, vineri seară, în finala cu Steaua, scor 4-2 după loviturile de departajare, este a 19-a echipă din istorie câştigătoare a
Cupei României.
Astra a câştigat în premieră trofeul.
Meciul de vineri a fost a 76-a finală a Cupei României, a 70-a găzduită de Capitală, a treia disputată pe Arena Naţională.
Pentru prima oară s-au întâlnit, nu doar în finală, ci în cadrul acestei competiţii, Astra Giurgiu şi Steaua Bucureşti. Pentru Steaua a fost a 31-a finală, iar pentru Astra prima.
Steaua a pierdut a 9-a sa finală de Cupă.
A fost pentru a doua oară când un ultim act s-a încheiat cu 0-0 după 120 de minute (precedenta fiind în 2010, CFR 1907 Cluj - FC Vaslui) şi pentru a 5-a oară când a fost decis de loviturile de departajare.
Dintre actualii învingători, mai câştigaseră Cupa României doar Dănuţ Coman (care însă nu a jucat niciun meci în actuala ediţie) şi Marian Cristescu.
Ambii tehnicieni, Laurenţiu Reghecampf şi Daniel Isăilă s-au aflat la prima lor finală, iar pentru Isăilă este primul trofeu din cariera de antrenor.
A fost prima finală condusă de Ovidiu Haţegan, care a devenit al doilea arbitru din Arad prezent în ultimul act, după Ion Igna (în 1977, Universitatea Craiova - Steaua 2-1; de menţionat că la început, Igna a aparţinut de colegiul Arad, ulterior mutându-se la Timişoara).