Tehnicianul echipei Dinamo, Flavius Stoican, a declarat, după victoria din meciul cu Universitatea Cluj, scor 3-2, că elevii săi s-au impus în faţa unui adversar foarte bun şi că felicită formaţia ardeleană pentru prestaţie
.
"Sunt fericit că am reuşit trei puncte importante astăzi în faţa unui adversar foarte bun. Chiar dacă au pierdut îi felicit pentru ce au arătat astăzi. Şi noi am arătat un joc frumos. A fost un spectacol pentru toţi cei de acasă. Faptul că am jucat cu un om în plus este un avantaj, dar pot să remarc acţiunile individuale ale lui Matei, ale lui Lazăr, până la urmă este meritul lor", a spus Stoican.
Referitor la informaţiile din presă cu privire la eventuala plecare a lui Cosmin Matei la Bursaspor şi a lui Valentin Lazăr la Konyaspor, Flavius Stoican a spus că nu este nimic concret.
"S-a speculat, încă nu este nimic concret, oricum, sunt bucuros când oamenii din străinătate, echipe bune, îmi admiră jucătorii", a afirmat tehnicianul.
Valentin Lazăr a declarat că deocamdată nu se gândeşte la un transfer.
"Momentan nu mă gândesc la niciun transfer. Important este ca evoluţiile mele să atragă atenţia mult mai multor echipe", a spus mijlocaşul dinamovist.
Formaţia Dinamo a învins, luni seară, în deplasare, cu scorul de 3-2 (3-1), echipa Universitatea Cluj, în ultimul meci al
etapei a doua a Ligii 1, în care gazdele au jucat în inferioritate numerică din minutul 6. Golurile învingătorilor au fost marcate de Cosmin Matei (10p), Valentin Lazăr (33) şi Kamil Biliński (45). Pentru Universitatea Cluj au înscris Emil Ninu (26) şi Karim Boutadjine (82).
_