România - Liga 1 - Etapa 6
Data: 29.08.2014
Ora: 21:00
Live: Look TV
Stadion: "Ceahlăul"
Oraş: Piatra-Neamţ
Arbitru: Robert Dumitru (Sfântu Gheorghe)
Ceahlăul Piatra-Neamţ
Florin Marin (antrenor): "
Numai cu seriozitate, concentrare, determinare şi agresivitate pozitivă, plus disciplină de joc, ne vom putea apropia celelate rezultate pozitive. Sunt convins că numai aşa vom câştiga cele trei puncte, vineri seară. Chiajna este o echipă ce a reuşit transferuri importante în vară, au adus jucători şi străini şi români, cu experienţă. Este o echipă periculoasă, o echipă incomodă, mai ales în jocurile pe care le dispută în deplasare".
Andrei Ţepeş (fundaş): "
Va fi un meci foarte greu cu Chiajna, chiar dacă pornim favoriţi după ultimele trei rezultate. Sperăm să ne facem jocul cât mai bine şi să ne impunem. Concordia este o echipa cu jucători mai experimentaţi ca noi, însă dorinţa noastră de afirmare şi pasă bună prin care suntem ne va ajuta să câştigăm punctele puse în joc".
Andrei Pavel (atacant): "
Nu trebuie să ne culcăm pe o ureche după ce am învins Steaua la ea acasă. Cu un succes adjudecat împotriva Chiajnei, vineri seară vom acumula 10 puncte în acest start de campionat, iar cel mai probabil vom şi urca în clasament".
Convocat pentru o nouă acţiune la echipa naţională a Republicii Moldova, portarul Nicolae Calancea va absenta pentru Ceahlăul, în jocul de vineri seară, dar şi pentru programul de săptămâna viitoare a formaţiei pietrene. În plus, goalkeeperul basarabean este învoit şi pentru a participa la propria-i nuntă. Mijlocaşul defensiv Marius Onciu este un alt jucător indisponibil pentru jocul cu ilfovenii. Acesta şi-a reluat programul de pregătire, după durerile resimţite la un genunchi, dar rămâne să se antreneze separat de restul coechipierilor.
Sub semnul incertitudinii, datorită problemelor medicale pe care le-au anunţat, se mai află alţi trei jucători, Dumitraş, Marc şi Vaidas. Ultimul este aşteptat şi la naţionala Lituaniei, pentru acţiunea programată săptămâna viitoare. O convocare similară în tabăra formaţiei nemţene a primit-o şi mijlocaşul Oleg Clonin, pentru selecţionata Republicii Moldova.
Echipa probabilă
Jović
Dumitraş, Marc, Cazan, Slavickas
V. Achim, Clonin
Popadiuc, Ştefănescu, Chitoşcă
Al. Pavel
Antrenor: Florin Marin
Accidentat: Onciu
Suspendaţi: nu există
Va mai lipsi: Calancea (va fi mire)
ULTIMELE REZULTATE Ceahlăul Piatra-Neamţ
Concordia Chiajna
Marius Şumudică (antrenor): "
La Piatra-Neamţ întâlnim revelaţia campionatului până în momentul de faţă. Au bătut la Târgu-Jiu, au făcut egal acasă cu Dinamo şi au câştigat în deplasare cu Steaua. Dar cu noi le va fi greu, pentru că şi noi suntem în creştere. Nu ne e frică, nu se pune problema să plecăm în acest meci cu şansa a doua. Şansele sunt 50 la 50 la sută, chiar dacă ei au bătut în Ghencea".
Florin Lovin (mijlocaş): "
Principalul motiv pentru care am ales Concordia a fost Narcis Răducan, pentru care am mers şi la Oţelul Galaţi. Unde este Narcis, este performanţă. Cel mai important argument în alegerea Concordiei este acela că e o echipă stabilă, cu o bază de pregătire cum puţine formaţii din prima divizie au. Vrem să facem împreună mult mai mult decît rămînerea în prima ligă. Eu am o condiţie fizică relativ bună şi dacă voi fi ferit de accidentări, voi juca atâta timp cât mi se va oferi contract. Că va fi la vârsta de 33 de ani, că va fi la 38, vom vedea".
Antrenorul Marius Şumudică are din această săptămână doi jucători noi, cu experienţă, Florin Lovin şi Adrian Cristea. Lovin, care a jucat ultima dată la Oţelul Galaţi, a semnat, luni, un contract valabil un sezon şi va fi în lot pentru deplasarea de la Piatra-Neamţ. "
Lovin face parte din lotul pe care îl vom deplasa la Piatra-Neamţ. E un jucător bun, care a jucat la un nivel înalt, un câştig clar pentru Concordia. Este un liant între faza defensivă şi cea ofensivă, un băiat care ştie să construiască, dar şi să distrugă un atac. Va trebui să se odihnească bine pentru că eu cred că voi începe cu el meciul de la Piatra-Neamţ, pentru că este un jucător pe care pun bază", a spus Şumudică. "Prinţul" a semnat azi cu gruparea ilfoveană şi nu se pune problema de a juca cu Ceahlăul. Adrian Cristea a dat probe în această vară şi la Rapid, dar nu a fost oprit din cauza suporterilor.
Comisia de Disciplină a FRF a sancţionat gruparea Concordia Chiajna cu 10.000 de lei penalitate sportivă şi pe antrenorul FC Dinamo, Flavius Stoican cu două etape de suspendare şi 4.500 de lei în urma incidentelor de la meciul direct din etapa a 5-a a Ligii 1.
Echipa probabilă
Râmniceanu
Al. Stan, Maftei, Bagarić, Bucurică
Roşu, Brlečić, Lovin, Serediuc
Boldrin, Pena
Antrenor: Marius Şumudică
Accidentaţi: nu există
Incert: Reljić
Suspendaţi: nu există
ULTIMELE REZULTATE Concordia Chiajna
Pronosticul RomanianSoccer.ro: Ceahlăul Piatra-Neamţ a dat lovitura în Ghencea, câştigând cu scorul de 1-0 în faţa Stelei, printr-un gol marcat de Vlad Achim. Campionii au menajat mai mulţi titulari, dar meritele nemţenilor sunt mari, pentru că au obţinut 3 puncte pe terenul campioanei. Florin Marin a reuşit un miracol pe banca tehnică a "galben-negrilor", câştigând 7 puncte cu Pandurii, Dinamo şi Steaua. Concordia Chiajna şi-a îndeplinit obiectivul în meciul cu Dinamo, cu care a terminat la egalitate, scor 0-0. Echipa lui Marius Şumudică s-a mulţumit cu puţin, dar după ce a fost eliminată de "câini" în Cupa Ligii a preferat să ia acum un punct decât nimic. Moldovenii au un moral foarte bun, pentru că au reuşit să-şi revină în faţa unor adversari mult mai bine cotaţi. Ei vor aborda partida de mâine doar la victorie, pentru că vor să profite de forma bună în care se află şi să adune 10 puncte înaintea întreruperii campionatului. "Galben-verzii" nu au câştigat niciodată pe Borzoghian, dar cu siguranţă s-ar mulţumi şi cu un rezultat de egalitate. Nu va fi un meci foarte atractiv, fiind de aşteptat să se înscrie puţine goluri.
Ceahlăul Piatra-Neamţ - Concordia Chiajna este meci de sub 2.5 goluri.
Cote pariuri: 2.20 | 3.00 | 3.30
sub 2,5 goluri 1.50
peste 2,5 goluri 2.50
1 sau X 1.28 |
X sau 2 1.60 |
1 sau 2 1.30
Vor înscrie ambele echipe? |
DA 2.15 |
NU 1.65
Echipa Ceahlăul Piatra-Neamţ se află pe locul 9 în
clasament Liga 1, cu 7p, iar Concordia Chiajna pe 13, cu 4p
Comparaţie Ceahlăul Piatra-Neamţ - Concordia Chiajna