Tehnicianul Constantin Gâlcă a declarat, după victoria din meciul cu CS Universitatea Craiova, scor 1-0, din
sferturile de finală ale Cupei României, că atmosfera pe stadion a fost foarte bună şi că îi pare rău că arena Ion Oblemenco nu o să mai existe.
"Foarte bună, ca de fiecare dată atmosfera, propice pentru fotbal, păcat că acest stadion nu o să mai existe, dar sper ca suporterii Craiovei să sprijine echipa pe noul stadion", a spus Gâlcă.
Constantin Gâlcă a precizat că Steaua îşi doreşte să câştige Cupa României, Liga 1 şi Cupa Ligii.
"Am spus de la început că dăm importanţă Cupei, că vrem să câştigăm. Am avut o primă repriză foarte bună, în a doua am fost 10-15 minute mai relaxaţi, dar până la urmă am câştigat şi asta este important. Noi mergem să câştigăm şi campionatul, şi Cupa României şi Cupa Ligii", a adăugat el.
Gâlcă a vorbit şi despre marca Steaua Bucureşti:
"Sunt situaţii care mă depăşesc, bineînţeles că Steaua trebuie să continue cu palmaresul pe care l-a avut".
Echipa Steaua a învins, joi seară, cu scorul de 1-0 (0-0), formaţia CS Universitatea Craiova, în sferturile de finală ale Cupei României, şi s-a calificat în semifinalele competiţiei, după acest ultim meci disputat pe stadionul Ion Oblemenco.
Raul Rusescu a înscris în minutul 69, dintr-un penalty acordat de Alexandru Tudor pentru un fault al lui Bălgrădean la Râpă.