Antrenorul FC Dinamo, Ionel Dănciulescu, a declarat, vineri, înr-o conferinţă de presă, că a analizat foarte bine evoluţia adversarei din
etapa a 17-a Ligii 1, Asta Giurgiu, şi că echipa sa îşi propune să câştige partida chiar dacă evoluează în deplasare
.
"Este ultimul meci din acest tur de campionat, penultimul din acest an, pentru că mai avem unul în Cupa Ligii, dar pentru ine cel mai important este cel cu Astra. E un meci dificil, jucăm împotriva unei echipe foarte bune, o echipă europeană, este al prima participare într-o cupă europeană şi au avut un parcurs destul de bun, având în vedere că sunt la început de drum în această competiţie. Anii trecuţi au realizat lucruri frumoase, Astra a început să devină un club important în fotbalul românesc. Ştim ce ne aşteaptă, suntem pregătiţi şi sperăm să ne întoarcem cu puncte de acolo. Am mare încredere în băieţi, dacă vor avea aceeaşi atitudine ca la ultimele două meciuri ne vom întoarce cu puncte sau un punct. Dar eu plec de la premisa că mergem să câştigăm. Ştiu că nu va fi uşor, au în componenţă jucători valoroşi, dar suntem pregătiţi. I-am analizat foarte bine, ştim punctele lor forte, dar şi cele mai puţin bune", a declarat Dănciulescu.
Pentru partida cu Astra Giurgiu, Dănciulescu nu se va putea baza pe Constantin Grecu şi Dorin Rotariu: "
Grecu e suspendat, Rotariu are o problemă medicală şi nu s-a antrenat în ultimele trei zile, şi nu va face parte din lot. În schimb a revenit Patrick Petre după răceală".
Tehnicianul dinamovist a infirmat zvonurile conform cărora conducerea clubului ar fi realizat o listă cu jucători care ar urma să plece în această iarnă, o decizie în această privinţă dar şi una legată de antrenorul FC Dinamo pentru retur urmând a fi luată în pauza competiţională.
"Nu e nimic adevărat, eu nu am vorbit cu domnul Negoiţă sau domnul Anghelache despre o listă cu jucători care ar trebui să plece. Am spus, nu e corect faţă de aceşti băieţi, mai avem două meciuri, după care vo face o analiză şi vom vedea ce decizii se vor lua. Decizia referitoare la ceea ce se va întâmpla la Dinamo îi aparţine domnului Negoiţă, eu trebuie să-mi fac treaba cât mai bine ca şi până acum, nimic mai mult. Restul sunt discuţii şi speculaţii. A apărut şi numele unui alt prieten de-al meu, Alexa. E un prieten drag mie, dar decizia se va lua după ce vom termina aceste două meciuri. Pe mine nu mă deranjează speculaţiile, eu ştiu cine sunt şi ce am făcut pentru acest club. Atât timp cât voi fi în această postură voi face ca lucrurile să funcţioneze la capacitate maximă", a mai spus Ionel Dănciulescu.
Partida Astra Giurgiu-Dinamo, din cadrul
etapei a 17-a a Ligii 1, se va disputa sâmbătă, de la ora 20.30, pe stadionul "Marin Anastasovici" din Giurgiu.
Ionel Dănciulescu: Mi-ar fi ruşine să câştig o partidă de o manieră precum CFR Cluj
Antrenorul Ionel Dănciulescu a declarat că i-ar fi fost ruşine să câştige o partidă la modul cum a făcut-o CFR Cluj în sferturile de finală ale Cupei României, cu CS Mioveni.
"Din punctul meu de vedere, mi-ar fi ruşine să câştig o partidă de o aşa manieră precum CFR Cluj. Orice scuză, explicaţie cu care pot veni jucătorii de la CFR Cluj nu stă în picioare. Cele mai dureroase sunt declaraţiile jucătorilor de la CFR, după meci. Eu am un mare respect pentru acest club, pentru lucrurile frumoase care s-au întâmplat acolo. Noi, cei de la Diniamo, le-am adus un titlu, învingând Steaua aici în Ştefan cel Mare şi de aia spun că am un respect pentru ceea ce înseamnă CFR Cluj în fotbalul românesc. Dar ceea ce s-a întâmplat e o greşeală. În locul lor, eu aş cere rejucarea meciului şi sunt convins că CFR Cluj va învinge pe Mioveni, oricând vor juca. Este o echipă mult mai valoroasă", a declarat Dănciulescu. Tehnicianul a încercat să vorbească după meci cu prietenul său Claudiu Niculescu, cel care pregăteşte CS Mioveni, dar acesta era prea afectat de înfrângere.
"Am vorbit un minut cu Niculescu, era nervos, ţipa, i-am zis că vorbim când se linişteşte. E dureros pentru el, au avut şi 3-0, poate că şi lipsa de experienţă a făcut să piardă această partidă şi calificarea în semifinalele Cupei României. E dureros, au fost aproape de o performanţă unică, nu cred că prea curând o echipă de Liga 2 va ajunge atât de sus în Cupa României", a mai spus Dănciulescu.
Conducerea clubului CS Mioveni i-a cerut preşedintelui FRF, Răzvan Burleanu, printr-o scrisoare deschisă, rejucarea meciului cu formaţia CFR Cluj, din sferturile de finală ale Cupei României, în spiritul fair-play-ului. Formaţia CFR Cluj s-a calificat în semifinalele Cupei României-Timişoreana, după ce a învins, cu scorul de 4-3, echipa de ligă secundă CS Mioveni, în sferturile de finală ale competiţiei, în care în minutul 60 clujenii erau conduşi cu scorul de 3-0. Pentru CS Mioveni au marcat Bogdan Stoica (35), Andrei Nilă (50), Marius Galan (59), iar pentru CFR au încris Grégory Tadé (62 penalty şi 87), Giorgi Chanturia (68) şi Mirko Ivanovski (90+1). Golul de 3-3 marcat de clujeni a fost contestat de CS Mioveni, deoarece gazdele aşteptau să primească mingea înapoi de la adversari, după ce o trimiseseră în afara terenului pentru a permite medicilor să intre pe teren, în urma accidentării unui jucător. Însă clujenii au repus mingea în joc şi au înscris imediat golul egalizator.