Metalurgistul Cugir a suferit o aspră corecție în amicalul cu CFR Cluj, pierzând la un scor de maidan, 0-8 (0-6). Remiza rușinoasă din primul amical 1-1 cu Sănătatea Cluj, l-a ambiţionat pe antrenorul Eugen Trică. Astfel, echipa "feroviară" arată o schimbare clară de atitudine, în meciul de pregătire disputat, împotriva formaţiei de Liga 3, Metalurgistul Cugir
.
În minutul 10, scorul era deja 3-0 pentru CFR, iar la pauză a fost 6-0, după golurile lui Jakolis, Costea (2) şi Jazvic (3). Trică a avut grijă să-l responsabilizeze şi totodată să-l premieze pe Ciprian Deac, care a ales să rămână în Gruia, oferindu-i banderola de căpitan. După pauză au înscris nou-veniții Arnăutu și Frițulescu, iar albaiulianul Mincă a fost noul căpitan al clujenilor.
CFR în prima repriză: Vâtcă - Savin, Larie, Tânc, Camora - Muniru, Petrucci - Deac, Costea, Jakolis - Jazvic.
CFR în repriza a doua: Mincă - Savin, Ene, Tânc, Răzvan Pop - Veres Szilard, Stana - Firţulescu, Arnăutu, Păun - Carter.
Gruparea de sub Drăgana a fost victima setei de răzbunare a CFR-ului care a umplut plasa adversarilor. Pentru Metalurgistul au evoluat: Gurincu - Tăban, Șt. Radu, Avramescu, Medeșan - M. Neagu, Necșulescu, Piko, G. Goronea - Cârstean, Al. Varga; Au mai intrat Lăncrănjan, Iovănescu, Al. Kilin, Negru și Crișan (au lipsit din motive medicale Itu, Bold, Șuteu).
"Am întâlnit o echipă de Liga 1, foarte puternică, ce a terminat turul pe locul secund. Normal că nu suntem bucuroși după un asemenea eșec drastic. La urma urmei suntem în perioada de pregătire și căutăm soluții", a spus Bogdan Petric, directorul sportiv al Cugirului.
De luni, Metalurgistul Cugir intră în cantonament la domiciliu, iar miercuri este un nou amical la FC Caransebeș.